OrthoGraffiti

Mormântul gol „Pentru ce căutaţi pe cel viu între cei morţi?”

Un cunoscut universitar creştin, întrebat odată de ce susţine cu atâta tărie creştinismul, a mărturisit: „Pentru un motiv foarte simplu: nu pot justifica în alt mod un anumit eveniment din istorie – Învierea lui Iisus Hristos din morţi. După sute de ore de cercetare amănunţită a bazelor acestui subiect, am ajuns la concluzia că Învierea lui Iisus este fie una dintre cele mai dăunătoare farse care au fost jucate vreodată minţii omeneşti, fie cel mai important eveniment din întreaga istorie a lumii. La trei zile de la moartea şi îngroparea Celui Care a pretins a fi Hristosul profeţit în Scripturile ebraice, Iisus Nazarineanul arestat, judecat ca şi criminal politic, apoi răstignit, femeile care au mers la mormânt au descoperit că trupul Lui dispăruse. Ce ne indică mormântul gol?”.

Conform obiceiului evreiesc de îngropare, trupului lui Iisus a fost înfăşurat în pânză de in. O sută de măsuri de uleiuri şi mirodenii au fost amestecate sub forma unei substanţe vâscoase, care a fost aplicată apoi pe fâşiile de pânză, în jurul trupului (Ioan 19, 39-40). După ce trupul a fost aşezat într-un mormânt săpat în stâncă, o piatră de dimensiuni considerabile (2 tone) a fost rostogolită de-a lungul unui şanţ, la intrarea în mormânt. O unitate de gardă romană, formată din bărbaţi obişnuiţi cu cea mai severă disciplină, a primit ordin să păzească mormântul. Frica de pedeapsă asigura o atenţie impecabilă în executarea datoriei, în special în timpul gărzii de noapte. Gardienii au aplicat la intrarea mormântului sigiliul roman – pecetea puterii şi a autorităţii imperiale – cu rolul de a preveni orice atac profanator. Oricine ar fi încercat să mişte piatra tombală ar fi trebuit să rupă sigiliul, riscând astfel primirea pedepsei nemiloase a legii romane. Dar mormântul a fost aflat gol.

Urmaşii Celui aşezat în mormântul din grădina arimatianului Iosif au pretins că El înviase şi că li S-a arătat viu prin multe dovezi, timp de 40 de zile. Convertitul de întâlnirea cu Iisus Înviat, marele Pavel, certifică arătarea Celui viu la mai mult de 500 de ucenici deodată, cei mai mulţi fiind încă în viaţă şi putând confirma spusele apostolului la data consemnării descoperirii (I Corinteni 15, 3-8).

Un apreciat cercetător al temei, istoricul Arthur Ramsay, nota că mormântul gol a fost un fapt prea bine cunoscut ca să fie renegat, iar teologul citat de Părintele Stăniloae, Paul Alhaus, afirma că povestea Învierii n-ar fi putut circula în Ierusalim nici măcar pentru o zi sau o oră, dacă mormântul gol n-ar fi reprezentat un adevăr unanim recunoscut.

Situaţia de la mormânt după Înviere este semnificativă. Sigiliul roman fusese violat, ceea ce presupunea în mod automat pedepsirea cruntă a celor vinovaţi. Masiva piatră a fost nu numai dată la o parte de la intrare, dar chiar mutată în lături (ca şi când cineva ar fi ridicat-o şi ar fi pus-o în altă parte!) (…). Iustinian enumera 18 motive pentru care un soldat roman putea fi pedepsit cu moartea. Printre acestea se afla şi adormirea în post, precum şi părăsirea poziţiei de pază. Mironosiţele, lăsând mormântul gol, s-au speriat şi au dus vestea apostolilor. Apropiaţii Petru şi Ioan au alergat la mormânt: Ioan, ucenicul iubit, s-a uitat înăuntru şi a văzut fâşiile de pânză. Să fi greşit ei mormântul? O teorie propagată de Kirsop Lake presupune că martorii care au relatat dispariţia trupului ar fi mers la un alt mormânt. Putem fi siguri că autorităţile evreieşti, care ceruseră garda romană staţionată la mormânt pentru prevenirea furtului trupului, nu s-ar fi înşelat cu privire la locul exact. Ele n-ar fi pierdut nicio clipă pentru a scoate la iveală trupul din mormântul adevărat, eradicând pentru totdeauna orice zvon cu privire la Înviere. Este cunoscută netemeinicia teoriei furtului trupului de către apostoli, a teoriei leşinului (formulată iniţial de către Venturini) sau a ipotezei halucinaţiilor celor care au fost martori ai apariţiilor lui Hristos după Înviere. Demontate uneori chiar de sceptici sinceri (vezi David Frederich Strauss), astfel de teorii vin în contradicţie cu condiţia mentală absolut normală dovedită de ucenici, cu împrejurările istorice existente, fiind în acelaşi timp în total dezacord cu principiile psihologice care declanşează apariţia acestor manifestări.

Lordul Darling, fost Preşedinte al Curţii de Justiţie a Angliei, examinând argumentele privitoare la mormântul gol din perspectivă juridică, a tras concluzia că există o varietate atât de mare de dovezi factuale şi circumstanţiale, încât nicio curte de juraţi din lume n-ar putea evita verdictul care se impune: Învierea lui Hristos este un fapt real.

Dincolo de orice controversă, creştinii zilelor noastre pot avea deplină siguranţă, ca şi primii creştini, că credinţa lor se întemeiază nu pe vreun mit sau vreo legendă (noi teorii fără bază), ci pe faptul istoric al Învierii Mântuitorului (supra-istorică şi istorică) şi pe mormântul gol, izvorul luminii orbitoare a Biruitorului morţii şi al Domnului vieţii.

Diacon Cornel Dragoş