OrthoGraffiti

Viaţa Sfântului Hallvard din Husaby, ocrotitorul oraşului Oslo

Între sfinţii de neam norvegian sărbătoriţi în Biserica Ortodoxă, la loc de cinste stă Sfântul Hallvard din Husaby, prăznuit la 15 mai. Despre el vom vorbi în cele ce urmează.

Mai întâi însă vom spune câteva lucruri despre pământul în care a trăit sfântul. Norvegia, aflată în partea de nord a Europei, face parte din aşa-numita Peninsulă Scandinavică. Încă din vechime, peninsula a fost locuită de popoare germanice păgâne, cunoscute drept vikingi. Faimoşi pentru sălbăticia şi cruzimea lor, vikingii cutreierau mările nordului în corăbii iuţi şi uşoare, pustiind totul în cale. Primiseră numele de „lupii mării”. Însă în ciuda acestui fapt, odată cu sec. IX mai mulţi oameni sfinţi, în special englezi, au început să-L propovăduiască pe Hristos între vikingi. Ultimii care au primit cuvântul mântuirii au fost norvegienii, încreştinarea lor desăvârşindu-se în timpul Sfântului rege-mucenic Olaf (995-1030).

În timpul domniei acestui rege, cândva în jurul anului 1020, s-a născut şi Sfântul Hallvard. Se trăgea dintr-o familie nobilă: tatăl lui, pe nume Vebjørn, era negustor pe mările nordului, iar mama sa era rudă apropiată a Sfântului Olaf. Se trăgeau din satul Husaby din ţinutul Lier (sud-estul Norvegiei de azi). Părinţii lui erau creştini credincioşi, ce încă din pruncie şi-au crescut copilul în duhul învăţăturii evanghelice, mai ales al jertfirii pentru aproapele. Din păcate, însă, mai mult decât aceasta nu se ştie despre viaţa lui Hallvard şi singurele istorisiri ne prezintă moartea lui.

Astfel, într-o zi de mai a anului 1043 sfântul se afla pe malul mării, pregă­tindu-şi corabia pentru a trece fiordul Dremmen. În acest timp a văzut o femeie tânără alergând către el, având hainele rupte şi ochii plini de groază. Când femeia s-a apropiat, Hallvard a văzut că era însărcinată. Printre suspine şi plâns, tânăra a început să-i spună că o urmăreau trei bărbaţi care voiau s-o omoare, învinuind-o că furase ceva din cortul lor. Însă, cu lacrimi în ochi, femeia jura că este nevinovată, rugându-l pe Hallvard să nu o lase în mâinile nemiloşilor urmăritori.

Şi pentru că de mic fusese crescut în dragoste pentru aproapele, sfântul s-a umplut de milă pentru biata femeie şi, fără a mai pierde nici o clipă, i-a spus să urce în barcă şi să nu se teamă de nimic. Apoi, în grabă mare, cei doi au început să străbată fiordul Dremmen, încercând să scape de urmăritori.

Când la scurt timp aceştia au ajuns la mal, s‑au umplut de mânie văzând ce se întâmplase şi, suindu-se într-o corabie, au început să-i urmărească pe fugari. Până la urmă, pentru că erau mai puternici, i-au ajuns şi i-au poruncit lui Hallvard să le-o dea pe femeie. Sfântul însă, fără a se înfricoşa, le-a spus că nu le poate împlini cererea, deoarece femeia jurase că nu furase nimic. Iar pentru a le potoli furia, tânărul le-a promis că le va plăti el însuşi tot ce lipsea. Orbiţi însă de mânie, bărbaţii i-au strigat că dacă nu le va da de îndată femeia, îl vor omorî şi pe el.

Din nou, Hallvard s-a arătat neînduplecat. De aceea, luând arcurile, păgânii au început să tragă spre cei doi. Trei săgeţi au străpuns trupul viteazului bărbat, lăsându-l mort în corabie, apărând cu preţul vieţii pe cea care îi ceruse ajutor. Femeia însăşi a murit sub ploaia de săgeţi a barbarilor. După ce şi-au văzut nelegiuirea împlinită, bărbaţii au legat de gâtul lui Hallvard o piatră de moară şi l-au aruncat în mare. Însă atunci minune s-a întâmplat, căci Dumnezeu a vrut să arate că îl primise pe tânăr ca pe un mucenic al Său, şi trupul sfântului, în loc să se scufunde, plutea. Văzând aceasta, păgânii au plecat îngroziţi, lăsând trupul lui Hallvard acolo.

În scurtă vreme în jurul lui s-a adunat mulţime de oameni. Înţelegând că dobândiseră un nou sfânt în cer, aceştia au luat cu dragoste trupul tânărului şi l-au dus în oraşul Oslo. L-au aşezat acolo într-o mică biserică din oraş şi au început să-l cinstească ca pe un mucenic al lui Hristos, deoarece el îşi dăduse însăşi viaţa pentru a împlini porunca Mântuitorului: „Mai mare dragoste ca aceasta nimeni nu are: ca sufletul său să şi-l pună pentru semenul său” (Ioan 15, 13). Şi într-adevăr, în scurtă vreme la mormântul lui Hallvard au început să aibă loc minuni, astfel că tot mai multă lume venea să i se închine. Până la urmă, în anul 1130, pe locul unde odihneau moaştele sfântului a fost ridicată o mare biserică de piatră.

Din păcate însă, odată cu sec. al XVII-lea această biserică a încetat să mai fie folosită, azi rămânând doar ruinele ei. Însă până astăzi, Hallvard este cinstit ca ocrotitorul ceresc al Oslo-ului (stema oraşului îl înfăţişează ţinând în mână trei săgeţi şi o piatră de moară), cât şi al celor nevinovaţi şi prigoniţi pe nedrept.

Fie ca pentru rugăciunile Sfântului Mucenic Hallvard, ocrotitorul Oslo-ului, Dumnezeu să ne dea şi nouă dragoste şi milă pentru cei aflaţi în necazuri şi strâmtorări, şi iertare de păcate. Amin!

 Întru moartea sa cea mucenicească, Hallvard a lepădat toate bogăţiile lumii, şi plăcerile cele păcătoase în picioare le-a călcat; şi deşi scumpul lui trup a fost aruncat în adâncurile apelor, la porunca dumnezeiască dintru acestea s-a ridicat, dând credincioşilor semn că sufletul lui s-a înălţat la ceruri, unde se roagă neîncetat lui Dumnezeu pentru noi toţi.

(troparul Sfântului Hallvard, glas IV)

Ierodicon Grigorie Benea