14
Oct
2009
Viaţa Sfântului Gall, apostolul Elveţiei
Pentru că la 16 octombrie Biserica îl prăznuieşte pe Sfântul Gall, apostolul Elveţiei, în cele ce urmează vom vorbi pe scurt despre acest mare om al lui Dumnezeu. Sfântul Gall s-a născut în Irlanda pe la jumătatea secolului al VI-lea d. Hr., într-o perioadă când insula, deja încreştinată, era un adevărat far duhovnicesc pentru întreg apusul Europei. Zeci de mănăstiri, în care înflorea viaţa călugărească a Părinţilor pustiei, fuseseră ridicate pe tot cuprinsul ţării. Într-o astfel de mănăstire, numită Bangor, din partea de nord-est a Irlandei, a intrat de tânăr şi Gall. Mănăstirea număra nu mai puţin de 7000 de călugări şi era condusă de un bărbat sfânt, pe nume Comgall. Aici a început Gall să deprindă tainele vieţii călugăreşti – smerenia, bunătatea, dragostea, înfrânarea… Avea ca tovarăşi mulţi oameni aleşi, cel mai apropiat fiindu-i Sfântul Columban. De aceea, Gall a fost unul din cei 12 călugări care l-au însoţit pe Sfântul Columban atunci când, în anul 590, acesta a hotărât să-şi părăsească ţara pentru a-L propovădui pe Hristos. Trebuie spus că irlandezii au rămas cunoscuţi în istorie prin acest dor al lor de a călători neobosiţi, pe mare şi pe uscat, pentru a propovădui credinţa creştină, motiv pentru care mulţi dintre ei au ajuns apostoli ai ţărilor din apusul Europei. Astfel, părăsindu-şi ţara, Columban şi Gall nu făceau decât să urmeze o tradiţie bine împământenită în poporul irlandez.
După mai multe călătorii, au ajuns în Burgundia (estul Franţei de azi), unde Sfântul Columban a întemeiat o mănăstire la Luxeuil, după modelul celor irlandeze. Deşi trăiau foarte aspru şi auster, tot mai mulţi tineri franci li se alăturau în pustie, închinându-şi viaţa lui Hristos. Cu timpul, mănăstirea a ajuns cel mai mare centru duhovnicesc al Regatului franc, un adevărat leagăn de sfinţi. De la Luxeuil, aceştia s-au răspândit în întreaga ţară, ajungând fie episcopi, fie stareţi şi întemeietori de mănăstiri. Influenţa lui Columban şi a lui Gall a crescut astfel considerabil, însă tot la fel s-au înmulţit şi duşmanii lor. Pentru că au îndrăznit să-l mustre pe însuşi regele Burgundiei, în anul 610, călugării irlandezi au fost izgoniţi din mănăstire. S-au stabilit în apropiere de Bregenz, lângă lacul Constanţa (de la graniţa Austriei şi a Elveţiei de azi), unde au început din nou să facă misiune între păgâni. Mai ales Gall, care cunoştea limba şvabilor ce trăiau acolo, a fost însărcinat cu această lucrare.
În anul 612, Columban a părăsit şi acest loc, hotărând să treacă Alpii înspre Italia. Gall – care până atunci îşi urmase pretutindeni prietenul – era grav bolnav şi, astfel, cei doi au fost nevoiţi să se despartă. Acest lucru s-a dovedit însă a fi o rânduială a lui Dumnezeu, pentru că la scurt timp Gall s-a însănătoşit şi şi-a reînceput lucrarea între păgâni. Nu atât prin cuvinte, cât mai ales prin pilda vieţii lui, a reuşit să aducă pe foarte mulţi la Hristos. Se retrăsese într-o peşteră, în inima munţilor, într-un loc numit Arbon, şi trăia acolo în linişte şi rugăciune. Vestea despre el se răspândise însă în lung şi-n lat şi oamenii veneau la el căutând mângâiere şi izbăvire de diferite necazuri. Însuşi regele francilor, Sigebert al II-lea, şi-a adus la Sfânt fiica stăpânită de un diavol, şi Gall a vindecat-o. Ca răsplată, regele i-a oferit de două ori cuviosului scaunul de episcop, însă de fiecare dată el a refuzat. Apoi, când stareţul de la Luxeuil a murit, regele l-a rugat pe Gall să primească stăreţia. Însă din nou sfântul a ales mai degrabă liniştea şi bucuria pustiei, faţă de grijile şi greutăţile vieţii de stareţ.
Vreme de încă aproape 30 de ani a continuat Gall să trăiască retras în peştera sa din munţi, fiind o lumină pentru toate ţinuturile dimprejur. Se păstrează mai multe întâmplări minunate din viaţa lui, însă cea mai cunoscută este cea în care Sfântul, odată, a hrănit un urs cu mâna lui şi i-a poruncit să aducă lemne din pădure. Asemeni Sfântului Serafim din Sarov la mai bine de o mie de ani după el (care a hrănit şi el un urs cu mâna), şi asemeni multor alţi sfinţi din toate timpurile, Sfântul Gall ajunsese la starea lui Adam de dinainte de căderea în păcat, când animalele sălbatice îl iubeau şi i se supuneau ca unui stăpân.
La o sută de ani de la moartea Sfântului, pe locul mormântului său s-a ridicat o mănăstire în cinstea lui, care a ajuns foarte faimoasă. De aici, bogata şi frumoasa tradiţie creştină irlandeză s-a răspândit în întreg apusul Europei. Mai târziu, în jurul mănăstirii, a luat naştere oraşul Sankt-Gallen din nord-estul Elveţiei, unde moaştele Sfântului odihnesc până astăzi. Pentru lucrarea sa, Gall este cinstit pe drept cuvânt ca apostolul şi ocrotitorul ţării.
Fie ca pentru rugăciunile lui, Dumnezeu să ne miluiască şi să ne lumineze şi pe noi. Amin!
Ierodiacon Grigorie Benea
