OrthoGraffiti

Slumdog millionaire / Vagabondul milionar – Între mitul eternei iubiri şi visul american

Cel mai răsunător şi mai emoţionant film sosit anul acesta în România este, până în prezent, de opt ori oscarizatul, deţinătorul a şapte premii BAFTA şi a patru Globuri de Aur Slumdog millionaire / Vagabondul milionar, o coproducţie britano-americană, regizată de Danny Boyle după o culegere de nuvele a lui Vikas Swarup, adaptată pentru ecran de Simon Beaufoy.

Succesul fulminant al filmului atât la critică, cât şi la categorii foarte diferite de public confirmă, încă o dată, soluţia – providenţială, risc s-o numesc – a colaborării dintre sistemul de producţie cinematografică occidental de tip hollywoodian şi Lumea a III-a, cu densitatea ei de viaţă, cu poveştile ei inepuizabile şi incredibile, incapabilă, însă (nu atât tehnic, cât managerial), să le aducă în faţa marelui public. O mai făcuseră filme ca Babel (boom-ul oscarizat al anului 2007), Tsotsie, Vânătorul de zmeie şi altele. Soluţia, născută iniţial ca răspuns la marea criză scenaristică semnalată de Hollywood şi de Europa Occidentală de mai bine de un deceniu, este, de fapt, o faţetă a fenomenului mult mai general al altoirilor dintre mari civilizaţii complementare, ce brăzdează, rodnic şi puţin previzibil, întreaga istorie a lumii.

Povestea adolescentului indian Jamal Malik (interpretat de Dev Patel), aşa cum o vedem în film, este compusă nu în India, ci sub pana scenaristului britanic Simon Beaufoy, care a pus cap la cap mai multe povestiri din volumul Q & A al scriitorului şi diplomatului indian Vikas Swarup. Găselniţa scenaristică genială a lui Beaufoy este împletirea tuturor acestor poveşti realiste cu apăsat accent autohton în jurul axului central al super-show-ului televizat Vrei să fii milionar? în variantă hindi (franciză mondială, care răsună la fel în toate colţurile planetei).

Prilejul este folosit pentru relatarea, în ritm trepidant de întrebări cu miză fabuloasă şi răspunsuri hazardate, a vieţii aspirantului la titlul de milionar, adolescentul orfan Jamal, chelner într-o centrală telefonică, îndrăgostit de frumoasa şi inaccesibila Latika (alias Freida Pinto), tot orfană, fosta sa prietenă de joacă din mahalalele Mumbaiului (metropolă a Indiei), vândută de mafioţii locali unui bogătaş şi ţinută, evident, sub sechestru. Povestea, ce reiterează mitul indian al eternei (şi imposibilei) iubiri, se derulează fragmentat, în segmente dictate de întrebările realizatorului emisiunii: în spatele fiecărei întrebări de cultură generală stă un capitol de viaţă, a cărui coda este chiar răspunsul la întrebare. Dar fiecare întrebare este pigmentată de o doză de ironie – atac direct al realizatorului (interpretat de Anil Kapoor, star al studiourilor Bollywood), uimit de cunoştinţele vaste, inexplicabile pentru el, ale „micului cerşetor”. Astfel, atât tensiunea emoţională, cât şi pendularea dintre prezent şi meandrele amintirii sunt asigurate, iar suspansul (inerent emisiunii-concurs), înnobilat de miza reală a lui Jamal (cucerirea iubitei, iar nu a celor 20 de milioane de rupii) atinge apogeul când realizatorul emisiunii, invidios pe aura crescândă a tânărului concurent, îl dă pe mâna poliţiei, chiar înaintea întrebării hotărâtoare, sub acuzaţia (inventată) de a fi trişat.

În ritmul de bombardament al întrebărilor contra cronometru, mitul iubirii fără sfârşit părăseşte zona melodramaticului (fără a-şi pierde, însă, substanţa celestă) şi se împleteşte cu realitatea tumultuoasă, extrem de dinamică şi paradoxală a lumii suburbane (criminalitate mafiotă, exploatarea minorilor, conflicte interreligioase, poliţie delăsătoare şi coruptă) – o lume extrem de pauperă, dar conştientă de importanţa propriei identităţi –, pentru a crea un tablou fascinant de real al Indiei contemporane.

Iar dacă operatorul britanic Anthony Dod Mantle a avut curajul să se aventureze în cartierele cele mai nesigure ale Mumbaiului, folosind tehnici de filmare speciale pentru a surprinde multe elemente de ciné-verité, interpreţii (majoritatea, localnici şi neprofesionişti) şi-au dat mâna pentru a da viaţă unor momente filmice de rară autenticitate şi cuceritoare vibraţie; dintre acestea, scenele de masă cu copii, tributare atât entuziasmului local, cât şi măiestriei regizorale a lui Danny Boyle (fotbalul printre gunoaie, cursele-urmărire pe străduţele prăfoase, amintind de cele din Vânătorul de zmeie, scenele din tabăra micilor cerşetori, inspirate ca atmosferă din clasicul Vremea ţiganilor al lui Kusturica) înscriu un capitol antologic în istoria cinematografului.

Elena Dulgheru