OrthoGraffiti

Sfântul Gherman, apostolul Alaskăi

Acum aproape 10 ani (eram în clasa a 12-a) am văzut o icoană a unui sfânt, Gherman din Alaska (de fapt, pe icoană scria în engleză Herman). Sfântul avea o carte în mână, în care era scris: „Fie ca din această zi, din această oră, din această clipă, să-L iubim pe Dumnezeu mai presus de toate.” Cuvintele mi-au mers drept la inimă – parcă le simţeam adresate mie – şi mi-au schimbat viaţa. Mi-a rămas drag Sf. Gherman de atunci, deşi nu ştiam nimic despre el, şi de aceea vreau să vă spun câteva lucruri despre viaţa lui.

Sf. Gherman a fost un călugăr simplu. S-a născut în anul 1757. A ajuns de tânăr la Mănăstirea Valaam, aflată pe o insulă de o frumuseţe răpitoare din lacul Ladoga, din nordul Rusiei, destul de aproape de Sankt Petersburg. În acea vreme, mănăstirea înflorea duhovniceşte, fiind sub influenţa directă a ucenicilor Sf. Paisie de la Neamţ. (De neam ucrainean, Sf. Paisie petrecuse mai mult timp în Muntele Athos, iar apoi, împreună cu ucenicii săi, s-a stabilit în Moldova, la mănăstirile Secu şi Neamţ. Obştea sa a ajuns să numere peste 700 de călugări – români, ruşi, greci şi nu numai. Sub povăţuirea lui, Moldova a cunoscut o adevărată renaştere duhovnicească, bazată pe întoarcerea la învăţăturile Sfinţilor Părinţi filocalici. După moartea sfântului, ucenicii lui ruşi s-au împrăştiat în întreaga Rusie şi au dus peste tot duhul învăţăturii sale, ajungând şi până în Nordul îndepărtat, la mănăstirea Valaam. În acest duh paisian al Ortodoxiei şi călugăriei autentice s-a format şi Sf. Gherman.)

În acea vreme de sfârşit de secol XVIII, peninsula Alaska din nord-vestul continentului american intrase sub stăpânire rusească. Băştinaşii acelor locuri, bineînţeles păgâni, trăiau în condiţii foarte grele, mai ales că negustorii ruşi începuseră să abuzeze şi să profite de nevinovăţia şi naivitatea lor. Astfel, a apărut nevoia unei misiuni în rândul lor, pentru a le duce lumina şi cuvântul Evangheliei. Mănăstirea Valaam a preluat sarcina acestei lucrări misionare. Între călugării aleşi, zece la număr, se afla şi Sf. Gherman. În fruntea lor era arhimandritul Ioasaf.

Propovăduitorii au ajuns în insula Kodiak de pe coastele Alaskăi, în toamna anului 1794, după o călătorie obositoare, şi s-au apucat de îndată de treabă. Lucrarea lor a început să dea repede rod, pentru că, în general, băştinaşii aleuţi s-au dovedit un pământ bun pentru cuvântul Evangheliei. Mulţi au fost aduşi la credinţă. În acelaşi timp, însă, greutăţile şi piedicile nu au întârziat să apară. Mai întâi, unul din preoţi, Iuvenalie, a fost omorât de către şamanii aleuţi. Însă, mai mult decât împotrivirea băştinaşilor, călugării au avut de îndurat răutatea şi cruzimea negustorilor ruşi, care îşi vedeau puse în pericol planurile de exploatare a aleuţilor. Misionarii încercau mereu să ia partea băştinaşilor şi să-i ocrotească, ajungând chiar să trimită o scrisoare Sfântului Sinod, în care se plângeau de nedreptăţile pe care le făceau negustorii, în frunte cu un oarecare Baranov. Lucrurile au mers cum au mers până în anul 1799, când arhimandritul Ioasaf, proaspăt hirotonit episcop al Alaskăi, a murit într-un naufragiu pe mare. Prin aceasta, călugării au rămas complet descoperiţi în faţa necruţătoarei răzbunări a atotputernicului Baranov. În scurt timp, toţi au fost împrăştiaţi. Singur părintele Gherman a rămas la luptă şi nu a acceptat să-şi părăsească misiunea. S-a retras, însă, pe o insulă părăsită, numită Spruce Island (Insula Pinului), căreia i-a dat numele de Noul Valaam.

Acolo s-a nevoit, într-o mică sihăstrie, în singurătate şi smerenie, mai bine de 30 de ani (până în 1836, când a murit). Acolo şi-a împlinit el misiunea, fără a face nimic spectaculos sau senzaţional, cum am aştepta azi. Doar simpla stăruinţă şi bunătate a lui au dat roade înmiite. În apropierea sihăstriei sale, a întemeiat un orfelinat pentru copiii aleuţi, unde toţi cei în nevoi găseau sprijin şi mângâiere. Când o epidemie a lovit insula şi pe locuitori, sfântul a fost singurul care a rămas să-i îngrijească şi să-i trateze. Iată ce scrie – în apărarea fiilor săi – unui negustor rus: „Eu, josnicul slujitor al acestor oameni sărmani, cu lacrimi în ochi, vă cer această înlesnire: fiţi părintele şi ocrotitorul nostru. Nu vă voi ţine cuvântări alese, ci, din străfundul inimii, vă rog să ştergeţi lacrimile de pe ochii orfanilor fără apărare, să uşuraţi suferinţa oamenilor asupriţi şi să le arătaţi ce înseamnă a fi milostiv.” (De altfel, trebuie spus că sfântul nu s-a îngrijit doar de băştinaşi, ci şi de ruşii din Alaska, povăţuindu-i şi întorcându-i pe mulţi la pocăinţă şi la o viaţă în Hristos. Unor astfel de ruşi le-a spus el şi cuvintele cu care am început.)

Şi, astfel, vestea despre bunătatea şi sfinţenia vieţii lui s-a răspândit, iar aleuţii simpli şi nevinovaţi s-au regăsit în simplitatea părintelui şi au început să-l caute tot mai mult. Sfântul făcea şi minuni – mulţi se vindecau – însă toate într-un duh de smerenie, firesc, fără vâlvă. În felul acesta, încet-încet, lumina Evangheliei a pătruns în rândul băştinaşilor şi foarte mulţi au ajuns să primească credinţa în Hristos.

Au trecut de atunci două sute de ani. În anul 1867, Alaska a intrat sub stăpânire americană, iar împotriva ortodocşilor au început prigoane aspre. Însă, cu toate acestea, roadele smereniei Sf. Gherman dăinuie până azi, şi o bună parte a aleuţilor sunt încă ortodocşi. Iată adevărata misiune creştină, iată rodul unei vieţi duse în Hristos!

În anul 1970, cuviosul Gherman a fost trecut în rândul sfinţilor Bisericii Ortodoxe. De atunci, dragostea pentru el şi cinstirea lui s-au răspândit nu doar în America, ci şi în lumea întreagă. A fost nu doar primul apostol ortodox al continentului, ci şi primul lui sfânt. Trupul lui se păstrează până azi în insula Kodiak şi este făcător de minuni.

Sfinte Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii, şi pentru întreg continentul american!

Ierodiacon Grigorie Benea