OrthoGraffiti

Relaţiile virtuale. Unde eşti cu adevărat TU?

Cândva, oamenii mai întâi se vedeau şi aflau cum gândesc abia după ce interacţionau, azi se întâmplă invers din ce în ce mai des. Este un fenomen care s-a extins cu lejeritate în mai multe medii.

Te poţi întâlni cu cineva pe care-l cunoşti pe Internet, deşi nu l-ai văzut niciodată live, poţi discuta cu un necunoscut, deşi nu ştii nimic despre viaţa lui şi poţi chiar să constaţi că ai o listă întreagă de astfel de cunoştinţe. Ba mai mult, unele dintre ele au tendinţa să te acapareze. Acest lucru uşurează sau nu evoluţia relaţiilor umane, ca-n orice domeniu unde plus poate deveni minus şi invers.

Listele cu prieteni virtuali nu vorbesc neapărat despre cât de bogată este comunicarea, ci subliniază o anumită sete şi căutare a acesteia.

Aveam cândva obiceiul să adaug persoane în lista de messenger cu dorinţa de a discuta mai mult, cu fiecare în parte. Cred că cel mai mult mă entuziasma faptul că voi face schimb de experienţe cu oameni din diverse domenii, într-un timp destul de scurt. Un fel de maturizare instant, gratuită şi la îndemâna oricui. Acest lucru s-a întâmplat în detrimentul altor aspecte: începusem să ignor prieteniile reale, construite în ani, şi nu pe moment.

În adolescenţă, aveam obiceiul să corespondez cu fete şi băieţi de prin toate colţurile ţării. Cum o scrisoare în plic trebuie să traverseze mai multe drumuri până la expeditor, spaţiul virtual a venit ca o minune. Nimic neadevărat. În afară de faptul că ajungi să cunoşti părticele din oamenii care stau în spatele unei măşti, te surprinzi inventiv sau lipsit de temeri în a adresa întrebări pe care nu le poţi formula in real life prea uşor. De aici şi până la comoditatea unui pseudonim nu mai este mult. Libertatea de a spune exact tot ce nu îndrăzneşti verde în faţă ridică semne de întrebare.

Erau oamenii mai fericiţi înainte, când nu aveau aşa multe posibilităţi de alegere sau acum relaţiile chiar merg pe o pantă ascendentă? Avantajele relaţiilor virtuale sunt demne de luat în seamă dacă ne gândim că la baza lor stă un sentiment ce conţine atât relaxare, cât şi deschidere. Se ştie că rezultatele cele mai bune sunt obţinute atunci când lipseşte stresul. Cu alte cuvinte, atunci când evenimentele se petrec în urma unor alegeri conştiente, senzaţia de mulţumire se instalează mai uşor.

Nu de puţine ori, suntem nevoiţi să ne adaptăm în diverse grupuri la şcoală, serviciu sau acolo unde petrecem mai multe ore zilnic. Pe acei oameni nu-i putem alege, aşa că acomodarea necesită un oarecare efort şi bunăvoinţă pentru ca relaţiile să funcţioneze mai bine, acolo unde în locul comunicării domneşte o anumită tensiune.

În spaţiul virtual, a împărţi prietenii poate fi văzut în multe feluri, dar cei care au liste impresionante cu amici (să le spun mai bine contacte?) sunt consideraţi superficiali. Este logic. În timp real, cu câţi oameni ai fi putut să te întâlneşti, să dai noroc, să priveşti în ochi sau să pici pe gânduri? Când îţi doreşti mai mult decât puterile tale de a construi, este posibil să rămâi la temelii pentru mulţi ani. Mă refer la obiceiurile de a împărţi câte puţin din tine şi, de fapt, deloc. Şi poţi să fii prieten cu toţi şi, de fapt, să te simţi singur.

Relaţiile clasice au de suferit tocmai pentru că pentru a le construi este nevoie de răbdare şi mai multă implicare pe termen lung. Pe Internet, totul se desfăşoară în alt ritm, deşi găsim şi aici lacune. Există riscul să investeşti într-o relaţie mai degrabă prin prisma imaginaţiei decât a realităţii. Îţi poţi face în minte un portret şi să te raportezi la el atunci când comunici. Nu spun că acest aspect nu poate fi întâlnit şi-n viaţa reală, dar şansele ca adevărul să fie văzut mai repede vor apărea mai uşor atunci când le observi cu proprii ochi. În special pentru sceptici.

Cu alte cuvinte, alergăm după calitate, mai ales când alegem cu cine să împărţim ceea ce avem mai de preţ: timpul. Este posibil ca un segment care ar trebui să se întindă pe decursul a 60 de ani să fie comprimat numai pe 30, dar lozul cel mare să existe cu adevărat, iar tu să joci la altă loterie.

Anca Abronov