OrthoGraffiti

Ce nu se scrie pe ziduri…

… e că zidul păcatelor cade lovit de o lacrimă, dacă în ea te-ai ghemuit ca în pântecele unei naşteri.

Dacă toată viaţa ta devine o imensă durere, aceasta e chiar durerea naşterii din nou, al cărui strigăt nu mai e unul de spaimă, ci de bucurie… Cel care asistă această naştere e preotul duhovnic: el taie ombilicul noului născut, dezlegându-l de păcate: îl scoate din întuneric la lumină şi-l învaţă să respire, să mănânce şi să umble… Adică, să se roage, să ia aghiasmă mare sau Sfânta Împărtăşanie, şi să meargă pe urmele Părinţilor…

Care e viaţa pentru care se naşte acest suflet? Privită din exterior pare un tunel strâmt prin care înaintezi pe brânci, anevoios, dureros şi cu capul în piept…

Dar aceşti superficiali observatori nu ştiu ce se întâmplă în cei ce se târăsc… Cu cât calea e mai strâmtă, cu atât inima li se face mai largă şi sufletul mai liber şi mai tare… Ei nu pricep că târâşul creştinilor e o ieşire din mormânt… Iar înaintarea e grea pentru că tunelul e unul vertical.

Căci ştie oricine că pe marile bulevarde ale lumii curg puhoaie de oameni cu inimi tot mai mici şi cu suflete tot mai bolnave…

Adevăraţii supravieţuitori ai acestei lumi nu sunt şmecherii, ci creştinii… Oricâte fente ar face cei dintâi, sfârşesc în braţele morţii … Cei din urmă, se nasc sfârtecând pântecele întunecat al morţii şi aleargă, apoi, în braţele, nesfârşit deschise, ale Vieţii…

Ce nu se scrie pe zidurile acestui Babilon în care trăim e că nu va rămâne piatră pe piatră din el, după cum a spus Hristos…

Şi asta o poate proba orice inimă care primeşte cuvântul Lui… Căci temelia Babilonului e în inimile noastre şi pietrele lui sunt păcatele noastre…
Da, asta nu scrie pe nici unul din zidurile lui….

Marius Iordăchioaia