OG

Aminteşte-ţi cine eşti

Dacă încerci să priveşti imaginea de ansamblu a prezentului, ţi-e frică să te mai gândeşti la viitor… şi totuşi te gândeşti. Te gândeşti dacă o să răzbeşti sau dacă o să te conformezi şi tu cum o fac cei mai mulţi din jurul tău.

După genocidul sufletelor creat de comunism, s-a produs o ruptură între generaţii. Apoi frica oamenilor de azi de a crede şi de a se jertfi pentru credinţă a răzbit şi a născut o credinţă superficială, aproape inexistentă. Frica de a trăi profund şi de a pune mai presus voia Lui Dumnezeu decât voia ta, frica de a nu suferi, frica de moarte… FRICA a înăbuşit, a comprimat credinţa. Şi totuşi, această credinţă nu a murit. Trăirea tainică a ortodoxiei, schingiuită, şchioapă, rănită, a supravieţuit înviind prin moarte, prin martiriu şi jertfă. Te aşteaptă în tihnă, să învii omul frumos din tine.

Lumini de oameni au murit la Aiud, Sighet, Piteşti, Târgu Ocna, etc… iar ţara a rămas pe întuneric. În întunericul ăsta s-a născut omul de azi.

Iar tu, tinere, cauţi acum, în bezne, lumina adevărată.

Ei ştiu că tu ai puterea de a schimba viitorul, că ai puterea de a fi drept, de a te jertfi, de a spune adevărul, de a nu accepta compromisul… că ai puterea de a muri pentru convingerile tale. Aşa că tot Ei nu te împiedică să mori pentru convingerile tale, ci încearcă şi reuşesc să îţi schimbe convingerile după placul lor. Nu te împiedică să schimbi viitorul, ci te schimbă pe tine şi schimbându-te pe tine au deja viitorul transformat după bunul lor plac. Nu te opresc să fii drept, ci deformează noţiunea de a fi drept, astfel încât să îţi fie ruşine să ai o atitudine corectă când ceilalţi sunt corupţi. Nu te împiedică să te jertfeşti, ci schimbă convingerea pentru care te jertfeşti, încât te trezeşti că eşti o jertfă adusă diavolului. Nu te opresc să spui adevărul, ci transformă adevărul în minciună. Ei ştiu că avem puterea să luptăm, să câştigăm, să excelăm în orice ne propunem, pentru că suntem tineri plini de dinamism, de poftă de viaţă şi de izbândă.

Ştiu că şi tu cauţi să îţi formezi o identitate. Ştiu că ai nevoie de un model după care să te ghidezi. Toate modelele bune sunt ascunse şi începi să îţi formezi identitatea după şabloanele impuse.

Ne hrănim cu lumina artificială din becul ăsta de lume. Mai tot timpul suntem conectaţi la aparate: ba la telefon, la mp3, calculator, tv, etc. Trăim artificial. Ne hrănim cu plăcerile şi distracţiile lumii care ne surescitează şi ne simţim împliniţi pentru câteva ore. Dar apoi simţim un gol înăuntrul nostru şi începem să căutăm ceva cu care să umplem acel pustiu din suflet. Căutăm, de fapt, firea de început a omului, cea făcută din dragoste pentru dragoste, astfel împlinirea noastră va fi numai în bine şi nicidecum în rău.  Îl căutăm şi Îl iubim pe Hristos fără să ştim. Dar iubirea asta imensă, care aşteaptă să fie împartăşită către Dumnezeu şi semeni, e deviată spre iubirea de sine şi a răutăţii. Şi totuşi… Hristos a murit şi a înviat pentru fiecare dintre noi.

Cu moartea pe moarte călcând… A trebuit să moară şi să învie ca să piară moartea din oameni şi noi să avem viaţă veşnică.

Noi suntem făcuţi prin Cuvânt, prin Hristos şi simţim nevoia să Îl aflăm, să ne întoarcem la El. Suntem înfometaţi, însetaţi, minţiţi de lume, răniţi… Vrem să ne găsim liniştea, vrem să fim împliniţi, dar nu căutăm unde trebuie.

Aminteşte-ţi cine eşti! Îndrăzneşte şi coboară în negura sufletului şi trezeşte-l pe omul firesc din tine! El doar doarme.

Săturat de plăcerile absurde ale lumii, vrea ceva adevărat. Vrea să se bucure de fiecare clipă alături de oamenii minunaţi din jurul său, vrea să aibă un ideal în viaţă, vrea să înveţe să fie un om bun, să păstreze şi să apere tot ce a mai rămas curat în lumea asta, vrea să îşi apere inocenţa, să înflorească, să fie plin de vitalitate, vrea să scape de toată mocirla asta în care se tăvăleşte fiecare, vrea să nu mai fie sufocat de melodii egoiste şi perverse, de reviste care te învaţă cum să manipulezi oamenii, de emisiuni care bârfesc.

Vrea să simtă şi el roua sub tălpi sau să stea la lumina lumânării să asculte poveştile bunicului, vrea să asculte şi el un sunet de vioară sau tobă în loc de zgomotul artificial al muzicii house, vrea să o ţină de mână pe mama fără să îi fie frică de ce vor spune colegii, vrea să fie puternic şi sensibil, vrea să meargă la biserică şi nu vrea să se certe cu prietenii care râd de el, vrea ca în fiecare seară să îi spună durerile lui Hristos. Vrea ca atunci când va cădea să se ridice. Vrea să moară în lacrima de azi şi să renască în zâmbetul de mâine. Vrea să învie.

Mădălina Grosu, elevă