OG

Sfântul Guthlac din Crowland, părintele pustiei engleze

Sfântul Guthlac s-a născut în anul 673, în regatul Mercia din partea centrală a Angliei. La naşterea lui, pe cer s-a arătat o cruce luminoasă. Însă în ciuda acestei minuni, tinereţea lui Guthlac a fost foarte zbuciumată. Când avea doar 15 ani şi-a părăsit casa părintească şi, împreună cu câţiva prieteni, a intrat ca ostaş în armata regelui Merciei. Era puternic ca un leu şi în scurtă vreme a devenit un războinic de temut, crud şi sângeros. Ataca împreună cu prietenii săi ţinuturile dimprejur, trăind din jaf şi pradă.

Însă deşi el uitase de Dumnezeu, totuşi Dumnezeu nu uitase de el. După 9 ani petrecuţi în sânge şi lupte, într-o noapte ceva s-a rupt în sufletul tânărului: „S-a gândit la regii cei din vechime”, ne spune Viaţa lui, „care au părăsit lumea cu o moarte nenorocită. A văzut marea lor bogăţie risipindu-se cu iuţeală, şi propria sa viaţă grăbind spre sfârşit. Şi a fost atât de însuflat de frica lui Dumnezeu, încât I-a făgăduit că, dacă îi va îngădui să trăiască până dimineaţa, va deveni slujitorul Său”.

Şi, odată luată hotărârea, Guthlac nu s-a mai întors înapoi. Era bărbat la suflet, şi toată puterea pe care o dăduse mai înainte păcatului, a întors-o spre slujba lui Dumnezeu. A doua zi le-a spus prietenilor că-i părăseşte, şi nimic, nici rugăminţi, nici lacrimi, nu l-au putut îndupleca. S-a dus la mănăstirea Repton, unde a fost în scurt timp tuns călugăr. A petrecut doar doi ani acolo, deoarece setea lui pentru Dumnezeu devenise de nepotolit. Citise vieţile sfinţilor pustnici şi a luat hotărârea să trăiască şi el la fel. Locul pe care şi l-a ales a fost un ţinut mlăştinos şi sălbatic din centrul Angliei, numit „Fens”. Aici şi-a găsit o mică insulă părăsită, Crowland, care fusese folosită de păgâni ca loc de îngropăciune. Şi-a zidit o colibă mică şi a început să ducă viaţă de pustnic. Purta piei de animale pe trup şi mânca doar pâine de orz şi apă, după apusul soarelui. Ca ocrotitor şi-l luase pe Sfântul Apstol Vartolomeu.

Aici Guthlac a dus lupte pe viaţă şi pe moarte cu puterile celui rău, ca Sfântul Antonie cel Mare în Egipt, motiv pentru care a fost numit, pe drept cuvânt, „Antonie al englezilor”. Prima ispită adusă de Satana a fost cea a deznădejdii. A fost cuprins de o îndoială cumplită în privinţa vieţii pe care o ducea. „Şi a început să întoarcă lucrul acesta pe toate părţile în mintea sa, şi şi-a adus aminte păcatele şi răutăţile lui pe care le făcuse mai demult, gândindu-se că erau mai multe şi mai cumplite decât ar putea ispăşi vreodată”. Trei zile a fost chinuit în cel mai adânc întuneric sufletesc, „încât nu mai ştia încotro să-şi întoarcă inima”. Însă a treia zi l-a văzut pe Sfântul Apostol Vartolomeu într-o lumină cerească, „mângâindu-l şi întărindu-l cu cuvintele lui, poruncindu-i să nu se îndoiască, ci să fie hotărât, şi spunându-i că îl va ajuta în toate necazurile sale”.

După aceasta a urmat ispita mândriei. Într-o vedenie, diavolul l-a îndemnat să postească mai aspru, mâncând doar o dată pe săptămână. Dar Guthlac nici nu l-a băgat în seamă, biruind din nou. Altădată, chilia sfântului s-a umplut de mulţimi de draci, care l-au prins, l-au scos afară şi au început să-l bată, trăgându-l după ei prin spini şi bălării. Tot trupul îi devenise o rană. Apoi l-au ridicat în cer şi au început să zboare cu el, ducându-l la porţile iadului. „Putere ne este dată să te zvârlim în chinurile acestei prăpăstii, iar aici este focul pe care tu însuţi l-ai aprins înăuntrul tău”, i-au spus dracii. Însă din nou Guthlac s-a dovedit bărbat: „Vai vouă, copii ai întunericului! Praf şi cenuşă sunteţi. Iată-mă, aici sunt, pregătit, şi aştept voia Domnului meu; de ce să mă înspăimânt de ameninţările voastre mincinoase?”. Şi într-adevăr, din nou s-a arătat Sfântul Apostol Vartolomeu, îndepărtând toată puterea drăcească.

Astfel de lupte au continuat întreaga viaţă a sfântului. Însă pentru bărbăţia şi răbdarea lui, Dumnezeu i-a dat şi o mulţime de daruri. Încet-încet, vestea despre el s-a răspândit, încât oamenii veneau de la mari depărtări să-l vadă şi să-i ceară ajutorul. Viaţa lui ne prezintă o mulţime de minuni şi vindecări, mai ales izbăviri de duhuri necurate, pe care Guthlac le-a săvârşit prin harul lui Dumnezeu. Printre altele, dobândise şi puterea de stăpân asupra animalelor, ca şi Adam înainte de căderea din Rai. Odată, în timp ce vorbea cu cineva, două rândunici s-au aşezat pe umerii săi. Văzând uimirea oaspetelui, Guthlac i-a spus: „Oare nu ai învăţat în Sfintele Scripturi că fiarele şi păsările sălbatice vin aproape de cel ce şi-a trăit viaţa după voia lui Dumnezeu? Iar îngerii se apropie de cel ce trăieşte departe de oamenii lumii; pe când cel ce caută a vorbi adesea cu oamenii lumeşti, nu poate să aibă parte de vorbirea cu îngerii”. Un episcop pe nume Headda, care l-a vizitat pe Guthlac, a rămas atât de uimit de înţelepciunea şi de lumina lui sufletească, încât a hotărât să-l hirotonească preot. La stăruinţa episcopului, sfântul a acceptat.

Vreme de 15 ani a petrecut Guthlac în pustia din Crowland, luptând până la sânge împotriva demonilor, şi mângâindu-i şi povăţuindu-i pe oamenii necăjiţi care veneau la el. Iar când a simţit că i se apropie sfârşitul, şi-a chemat ucenicul, pe nume Bettelin, pentru a-i da ultimele sfaturi. Apoi, în Joia Luminată a anului 714, în ziua de 11 aprilie, după ce s-a împărtăşit pentru ultima dată cu Sfintele Taine, şi-a dat duhul. Chilia i s-a umplut de o lumină cerească, iar ucenicul său a văzut un stâlp de foc de la pământ la cer. Sfântul avea doar 41 de ani. La un an de la moarte, trupul i-a fost dezgropat, fiind găsit întreg şi neputrezit. Regele Ethelbald, care fusese ucenic al lui Guthlac şi căruia sfântul îi prorocise că va ajunge domnitor, a zidit o biserică la Crowland în cinstea părintelui său, aşezând acolo moaştele lui spre închinare.

Pentru rugăciunile Sfântului Guthlac, pustnicul din Crowland, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin!

Ierodiacon Grigorie Benea