9
Nov
2011
Sfântul Wolfgang, părintele săracilor
Veacul al X-lea este o perioadă în care Biserica din Apus se îndepărtează tot mai mult de Ortodoxie (culminând cu Marea Schismă din anul 1054). În acele vremuri, episcopii erau preocupați mai mult de politică și de războaie decât de slujirea lui Hristos și de grija pentru credincioși. Și totuși, chiar și în această perioadă tulbure, nu au lipsit adevărați păstori de suflete, adevărați slujitori ai lui Hristos.
Wolfgang s-a născut în anul 934 într-o familie nobilă din Șvabia (în sud-vestul Germaniei de azi). Numele lui avea o veche origine germanică și însemna „calea lupului”. Încă de mic a crescut aproape de Biserică: când avea 7 ani, un călugăr a fost însărcinat să se ocupe de educația lui. Așa se face că, în scurt timp, Wolfgang a intrat ca viețuitor în Mănăstirea Reichenau. Întemeiată de călugări irlandezi pe o insulă din lacul Konstanz, mănăstirea era un mare centru duhovnicesc, asemănător Muntelui Athos de astăzi.
La Reichenau, Wolfgang s-a împrietenit cu un călugăr pe nume Henric, care în anul 956 a ajuns Arhiepiscop de Trier. Având nevoie de oameni de încredere, Henric l-a adus pe Wolfgang la Trier, numindu-l învățător la școala bisericească din oraș. Și aici, tânărul a avut parte de o bună formare duhovnicească, intrând în mănăstirea Sfântul Maximin din Trier, unde s-a împrietenit cu un alt călugăr sfânt, pe nume Romuald. Când în anul 964, Henric a murit, Wolfgang s-a retras la Mănăstirea Einsiedeln (= Sihăstria, în limba germană) din Elveția de azi. Mănăstirea fusese întemeiată tot de călugări irlandezi, faimoși pentru asprimea vieții lor. Aici a fost hirotonit Wolfgang, în anul 968, preot. Însă toți acești ani petrecuți în cele mai bune mănăstiri aveau să-și spună cuvântul. Întreaga sa viață, indiferent de cât de înalte funcții a ajuns să ocupe, Wolfgang și-a păstrat blândețea și simplitatea firească. Nici episcopia, nici averea, nici orice altceva nu i-au putut fura mințile și nu l-au făcut însetat de putere și de stăpânire lumească, așa cum erau mulți în vremea lui.
La puțin timp după hirotonie, Wolfgang a primit o mare însărcinare. A fost trimis să-i încreștineze pe ungurii păgâni, care ajunseseră de curând în Europa și se așezaseră în Câmpia Panonică, amenințând toate ținuturile din jur. Ca și mai înainte în istoria Bisericii, păstorii știau că singurul mijloc de cucerire a păgânilor era cel duhovnicesc, adică aducerea lor la Hristos. Astfel, Wolfgang ajunge să propovăduiască între maghiari, reușind să aducă roadă bogată.
În 972, moare episcopul de Regensburg (vechea cetate romană Ratisbona, în Bavaria de azi), iar Wolfgang este ales în locul său. Avea să-și păstorească turma cu multă vrednicie și pricepere. Știind importanța mănăstirilor, prima sa grijă a fost să întărească viața călugărească. Vechea mănăstire Sfântul Emmeram din Regensburg trecea de mult timp printr-o perioadă de decădere, pentru că episcopul orașului avea și funcția de stareț al mănăstirii, ceea ce dăuna vieții duhovnicești. Astfel, Wolfgang a scos mănăstirea de sub ascultarea directă a episcopului de Regensburg, aducându-l ca prim stareț pe fostul său prieten din Trier, Romuald. Tot în oraș, sfântul a înnoit două alte mănăstiri de maici, Niedermünster și Obermünster, îngrijindu-se și de reorganizarea importantei mănăstiri bavareze din Niederaltaich.
Întreaga sa păstorire, Wolfgang și-a dedicat-o slujirii Bisericii lui Hristos și oamenilor. Era din fire un om bun și blând, și tocmai această bunătate a sa a fost cea care l-a făcut să fie iubit și ascultat de toți ca un adevărat părinte. Milostenia și dărnicia lui deveniseră faimoase, încât i se spunea „Părintele săracilor”. Era atât de milostiv, încât atunci când s-a hotărât întemeierea unei noi Episcopii misionare la Praga, Wolfgang i-a cedat noului episcop jumătate din eparhia sa. Și asta chiar este un lucru rar: de obicei, orice întemeiere nouă de episcopie este însoțită de mari împotriviri din partea celor care trebuie să cedeze teren. Pentru blândețea lui, Dumnezeu i-a dăruit și darul facerii de minuni, încât prima Viață a lui Wolfgang (scrisă în jurul anului 1050) ne păstrează o mulțime de astfel de vindecări și întâmplări minunate.
Deși episcop, sfântul era un om simplu, nedeprins cu intrigile și pasiunile stârnite de o astfel de funcție înaltă. Adevărata lui chemare era cea de călugăr, astfel că, după mai bine de 20 de ani de păstorire a turmei lui Hristos, a hotărât să se retragă pe ascuns din scaunul său, dovedind încă o dată cât de puțin preț punea pe măririle acestei lumi. S-a așezat ca pustnic lângă un lac din apropiere de Salzburg (astăzi numit Wolfgangsee, după el), unde și-a săpat o mică chilie în peretele unei stânci abrupte. Nu avea să se bucure însă prea mult de liniște. La puțin timp, a fost descoperit de un vânător, iar o delegație a venit pentru a-l duce înapoi la Regensburg. Blând cum era, a acceptat, însă în timp ce călătorea în sus pe Dunăre, i s-a făcut rău. Au oprit în satul Pupping, în apropiere de Linz, și în bisericuța din sat, Wolfgang și-a dat ultima suflare. Era 31 octombrie 994. Trupul său a fost dus în Regensburg și așezat în cripta mănăstirii Sfântul Emmeram, unde au început de îndată să aibă loc minuni pentru cei ce i se rugau cu credință.
Într-o perioadă de mari frământări bisericești și politice, Wolfgang rămâne chipul păstorului adevărat, care nu se preocupă de vicleniile acestei lumi, ci caută să-I slujească doar lui Dumnezeu și turmei sale. Fie ca pentru rugăciunile lui, Dumnezeu să ne miluiască și să ne mântuiască și pe noi. Amin!
Ieromonah Grigorie Benea
