Evenimentele, indiferent de importanţa lor, pun masele în mişcare. Fie că este vorba de o întâlnire cu câteva cunoştinţe, de aglomeraţia din cluburi sau parcuri, ele emană o energie.

Căutăm compania celorlalţi oameni cu sau fără intenţie. Este firesc să se întâmple aşa pentru că există în fiecare dintre noi o tendinţă naturală de a împărtăşi experienţele.

Tocmai ai ascultat noul album Coldplay şi simţi nevoia să vorbeşti despre el. Cineva o să te asculte şi o să-ţi recomande eventual un film nou, pentru că l-a vizionat recent. Ai citit un roman şi vrei să afli ce părere au prietenii tăi despre el. Ţi-ai cumpărat un telefon şi trebuie să-l vadă şi ceilalţi. Nu ai nimic de spus, dar îţi place să-i asculţi pe cei din jur spunând vrute şi nevrute. Vrei să afli noutăţile. Vrei să-ţi faci prieteni. Vrei pur şi simplu să ieşi din casă. Motive sunt multe!

De ceva timp, văd cum diverse locaţii devin la modă şi mă întreb ce-i atrage, de fapt, pe oameni acolo. Într-unul dintre baruri se fumează până când se plâng şi fumătorii că-i ustură ochii, dar nimeni nu pleacă până nu se face târziu. Muzica trebuie să fie ritmată, altfel plictiseşte. Asta nu trebuie să se-ntâmple, altfel se strică atmosfera. Odată intrat acolo, eşti obligat să te distrezi, indiferent dacă ai resursele necesare sau nu. Unii se gândesc: pofta vine mâncând! Da, este şi asta o modalitate de a-ţi schimba starea de spirit. Depinde ce stare vrei să laşi în spate şi cu ce dispoziţie vrei să ieşi pe uşă când pleci acasă.

Într-un alt club, este frig şi întuneric. E gălăgie şi lumea exact asta caută. Aproape că nici nu auzi ce spune cel de lângă tine, dar înţelegi că se simte bine pentru că dă din cap pe ritmul muzicii. Poţi chiar să ţipi, nimeni nu o să ştie că eşti tu. Poţi să dansezi, poţi să bei şi să te gândeşti la ale tale. Priveşti cu atenţie spre uşă să vezi cine a mai intrat, cine a mai plecat. De fapt, cu cât vin acolo mai mulţi oameni interesanţi, clubul va fi mai la modă. Dar cine şi cum este interesant? Probabil că ar trebui să semene cu tine, să caute aceleaşi lucruri de care eşti interesat, să arate bine şi să aibă ceva de zis. Altfel, nu l-ai găsi acolo, ci acasă, echipat în pijamale, înainte de miezul nopţii. De fapt, tu ce cauţi acolo?

După câteva analize succinte, văd că, de fapt, nu locul e la modă, ci oamenii care-l frecventează. Nimeni nu suportă fumul de ţigară degeaba, nefiind fumător. Niciun rocker nu ascultă house dacă în spatele acestui supliciu nu stă un alt scop. Niciun solitar nu acceptă un grup de străini dacă nu doreşte să-şi facă prieteni, să iasă din cochilia lui. Fiecare caută ceva şi şansele cresc pe măsură ce interacţionezi cu alţi curioşi. Într-un fel, grupurile de oameni te obligă să cauţi sprijin în tine, să-ţi păstrezi puterile nerisipite şi totodată să te adaptezi noului, ca personajul K. din Castelul lui Franz Kafka. Băile de mulţime sunt un fel de experimente în faţa cărora îţi dai seama cine eşti sau cine ar trebui să fii. Comparaţiile se fac involuntar.

De fiecare dată când merg într-un loc aglomerat, privesc la fiecare om din încăpere şi mă întreb dacă este într-adevăr bucuros că se află acolo. Poate că da sau poate că e doar o modalitate de a se expune. Să zicem că acasă nu are cine să te asculte, dar vrei să spui ce gândeşti vizavi de diverse domenii. Acasă poate că-ţi cenzurezi comportamentul, iar atunci când te întâlneşti cu prietenii, te simţi mai liber.

Întâlnirile au loc între cei care vrem să părem sau între cei care vor să-şi spună cu adevărat povestea? De multe ori, pe cel de lângă tine nu-l interesează ce ai de spus pe cât îşi doreşte să fie ascultat şi înţeles. Încearcă acest experiment: adresează-i o întrebare şi încearcă să răspunzi şi tu la ea, imediat ce ai obţinut un răspuns. Câtă răbdare crezi că va avea interlocutorul să te asculte până la capăt? Dacă este persoana care vrea să ştie cum te simţi, ce stare de spirit ai, cu siguranţă va fi atentă. La fel de bine poate fi interesat şi un necunoscut care vrea să afle mai multe despre tine.

Totuşi, de ce este nevoie de aglomeraţie şi haos pentru a trage nişte concluzii la fel de bine şi din exterior? Unele experienţe sunt menite să te trezească, să-ţi spună pe propria piele că trebuie să-ţi găseşti locul şi nu să te chinui să te adaptezi acolo unde nu-ţi place. Alte experienţe nu fac decât să te hrănească cu false impresii. Nu te atrag oamenii fiţoşi, dar mergi să-i vezi. Nu-ţi plac oamenii superficiali, dar uneori îi imiţi pentru a scăpa de seriosul din tine. Vrei să treci la nivelul următor, dar să fie unul superior. Cum reuşeşti asta? În niciun caz repetând acele acte care-ţi aduc nemulţumirea.

Ana Abronov

Cândva, oamenii mai întâi se vedeau şi aflau cum gândesc abia după ce interacţionau, azi se întâmplă invers din ce în ce mai des. Este un fenomen care s-a extins cu lejeritate în mai multe medii.

Te poţi întâlni cu cineva pe care-l cunoşti pe Internet, deşi nu l-ai văzut niciodată live, poţi discuta cu un necunoscut, deşi nu ştii nimic despre viaţa lui şi poţi chiar să constaţi că ai o listă întreagă de astfel de cunoştinţe. Ba mai mult, unele dintre ele au tendinţa să te acapareze. Acest lucru uşurează sau nu evoluţia relaţiilor umane, ca-n orice domeniu unde plus poate deveni minus şi invers.

Listele cu prieteni virtuali nu vorbesc neapărat despre cât de bogată este comunicarea, ci subliniază o anumită sete şi căutare a acesteia.

Aveam cândva obiceiul să adaug persoane în lista de messenger cu dorinţa de a discuta mai mult, cu fiecare în parte. Cred că cel mai mult mă entuziasma faptul că voi face schimb de experienţe cu oameni din diverse domenii, într-un timp destul de scurt. Un fel de maturizare instant, gratuită şi la îndemâna oricui. Acest lucru s-a întâmplat în detrimentul altor aspecte: începusem să ignor prieteniile reale, construite în ani, şi nu pe moment.

În adolescenţă, aveam obiceiul să corespondez cu fete şi băieţi de prin toate colţurile ţării. Cum o scrisoare în plic trebuie să traverseze mai multe drumuri până la expeditor, spaţiul virtual a venit ca o minune. Nimic neadevărat. În afară de faptul că ajungi să cunoşti părticele din oamenii care stau în spatele unei măşti, te surprinzi inventiv sau lipsit de temeri în a adresa întrebări pe care nu le poţi formula in real life prea uşor. De aici şi până la comoditatea unui pseudonim nu mai este mult. Libertatea de a spune exact tot ce nu îndrăzneşti verde în faţă ridică semne de întrebare.

Erau oamenii mai fericiţi înainte, când nu aveau aşa multe posibilităţi de alegere sau acum relaţiile chiar merg pe o pantă ascendentă? Avantajele relaţiilor virtuale sunt demne de luat în seamă dacă ne gândim că la baza lor stă un sentiment ce conţine atât relaxare, cât şi deschidere. Se ştie că rezultatele cele mai bune sunt obţinute atunci când lipseşte stresul. Cu alte cuvinte, atunci când evenimentele se petrec în urma unor alegeri conştiente, senzaţia de mulţumire se instalează mai uşor.

Nu de puţine ori, suntem nevoiţi să ne adaptăm în diverse grupuri la şcoală, serviciu sau acolo unde petrecem mai multe ore zilnic. Pe acei oameni nu-i putem alege, aşa că acomodarea necesită un oarecare efort şi bunăvoinţă pentru ca relaţiile să funcţioneze mai bine, acolo unde în locul comunicării domneşte o anumită tensiune.

În spaţiul virtual, a împărţi prietenii poate fi văzut în multe feluri, dar cei care au liste impresionante cu amici (să le spun mai bine contacte?) sunt consideraţi superficiali. Este logic. În timp real, cu câţi oameni ai fi putut să te întâlneşti, să dai noroc, să priveşti în ochi sau să pici pe gânduri? Când îţi doreşti mai mult decât puterile tale de a construi, este posibil să rămâi la temelii pentru mulţi ani. Mă refer la obiceiurile de a împărţi câte puţin din tine şi, de fapt, deloc. Şi poţi să fii prieten cu toţi şi, de fapt, să te simţi singur.

Relaţiile clasice au de suferit tocmai pentru că pentru a le construi este nevoie de răbdare şi mai multă implicare pe termen lung. Pe Internet, totul se desfăşoară în alt ritm, deşi găsim şi aici lacune. Există riscul să investeşti într-o relaţie mai degrabă prin prisma imaginaţiei decât a realităţii. Îţi poţi face în minte un portret şi să te raportezi la el atunci când comunici. Nu spun că acest aspect nu poate fi întâlnit şi-n viaţa reală, dar şansele ca adevărul să fie văzut mai repede vor apărea mai uşor atunci când le observi cu proprii ochi. În special pentru sceptici.

Cu alte cuvinte, alergăm după calitate, mai ales când alegem cu cine să împărţim ceea ce avem mai de preţ: timpul. Este posibil ca un segment care ar trebui să se întindă pe decursul a 60 de ani să fie comprimat numai pe 30, dar lozul cel mare să existe cu adevărat, iar tu să joci la altă loterie.

Anca Abronov