OrthoGraffiti

Moartea albă

Care erau cauzele mortalităţii acum 200, 500, 2000 de ani? Război, foamete, boli şi infecţii datorate condiţiilor inumane de viaţă şi lipsei de igienă, inexistenţei chirurgilor, lipsei de igienă în spitale (Până acum aproximativ 150 de ani, doctorii nu se spălau pe mâini, cel puţin în Europa. De la morgă, mergeau să asiste la naşteri sau chiar să opereze).

Ce NU figura, în mod uimitor pentru noi, cei de azi, pe lista principalelor cauze de deces? Bolile cardiovasculare – în America anilor ’40, una dintre cele mai puternice si dezvoltate ţări din lume, dacă nu chiar cea mai dezvoltată la acea dată, nu existau cardiologi. Hipertensiunea arterială era o afecţiune foarte rar întâlnită, iar primul caz de angină a fost constatat în 1929. De asemenea, cancerul era o raritate. Iar diabetul era (în jurul anului 1900) apanajul exclusiv al celor bogaţi şi sedentari (singurii care consumau în cantităţi mari o anumită substanţă… despre care vom vorbi în continuare).
De ce mor oamenii astăzi?

Primele trei cauze sunt:
1. Boli cardiovasculare (nu cerebrale) (30 – 50%);
2. Cancer (13 – 25%);
3. Boli cardiovasculare cerebrale (comoţii / AVC-uri) (aproximativ 10%).

Războaie, cu mila lui Dumnezeu, nu prea mai sunt. În ceea ce priveşte condiţiile de viaţă, în Europa şi America cel puţin, nu se poate spune că se mai întâlnesc condiţiile inumane de acum 300 de ani din Anglia, de exemplu. Foametea este doar un cuvânt pentru cea mai mare parte a lumii. Antibioticele ne-au scăpat de infecţiile bacteriene, iar doctorii se spală pe mâini câteva minute continuu înainte şi după orice intervenţie.

Aproape 70% din decesele de astăzi au cauze care cu ceva timp în urmă nu existau. Cum a fost posibil acest lucru?
Se ştie bine că bolile cardiovasculare sunt asociate cu hipertensiunea arterială şi ateroscleroza. Cercetări si observaţii din 1960 până în prezent, au observat că hipertensiunea, ateroscleroza şi chiar colesterolul mărit au o legătură foarte puternică cu… consumul de zahăr. Da, de zahăr, nu de grăsimi. Studiu după studiu, NU s-a constatat că ar exista vreo legătură între cantitatea de grăsime din dietă şi bolile cardiovasculare. În schimb, aceleaşi studii au observat că zahărul (mai bine zis fructoza din zahăr) are, printre altele, următoarele efecte:
- creşte foarte mult tensiunea, dar afectează şi rinichii;
- creşte foarte mult colesterolul din sânge, în acelaşi timp scăzând colesterolul HDL (cel „bun”), şi de asemenea conduce rapid la ateroscleroză;
- duce la anormalităţi de coagulare a sângelui.

Reţeta perfectă pentru infarct si comoţii cerebrale.
Incidenţa cazurilor de hipertensiune arterială, boli cardiovasculare şi diabet a crescut exponenţial cu consumul de zahăr. În anii în care se consumau în medie 4 kg/an/om, erau cam 2 cazuri de diabet la suta de mii de oameni. Când consumul a crescut la 50 kg/an/om (echivalent cu 500 ml de suc sau o ciocolată/zi), incidenţa cazurilor de diabet a crescut la aproximativ 2.000 cazuri/100.000 oameni. În cazul bolilor cardiovasculare, există aceeaşi evoluţie. În 1900, acest gen de boli erau încă necunoscute.

Desigur, stresul, sedentarismul şi o dietă mai puţin hrănitoare au si ele efecte dezastruoase, de genul celor menţionate mai sus, dar niciunul dintre aceşti factori nu are urmări de dimensiunile celor produse de consumul exagerat de zahăr.
Alte urmări ale zahărului asupra sănătăţii?
- Este imuno-supresiv;
- Face ca ţesutul conjunctiv să degenereze şi să-şi piardă elasticitatea (ceea ce duce la o serie de efecte, de exemplu, se fac mult mai uşor hernii de disc);
- Este principala hrană a celulelor canceroase (pentru această descoperire, acum 70 de ani, Otto von Warburg a primit premiul Nobel), consumul excesiv de zahăr fiind asociat cu dezvoltarea mai multor tipuri de cancer;
- Consumul de fructoză provoacă senzaţie de foame şi face omul să se sature foarte greu;
- Poate duce la boli autoimune: artrită, astm, scleroză multiplă (toate incurabile).

Afirmaţii foarte îndrăzneţe, nu-i aşa? Din păcate… aceasta este realitatea.

Vlad Padina

Viaţa ca un carnaval. Mărturii din Maastricht, Olanda

După cum se ştie, ţările în care catolicismul are o influenţă considerabilă, împărtăşesc tradiţia Carnavalului. Mai exact, Carnavalul reprezintă zile de sărbătoare, în care oamenii se deghizează, maschează şi participă împreună la o paradă a costumelor. Parada este încheiată de un car mare de lemn, care simbolizează repetiţia constantă a sărbătorii.

În principiu, Carnavalul se sărbătoreşte în luna februarie sau în martie, înainte de începutul postului pentru catolici (în Miercurea Cenuşii), durând, deci, trei zile: de sâmbătă noaptea, de la ora 24, până marţi la miezul nopţii. Conform ritului Ambrozian, în Italia, Carnavalul se termină în sâmbăta de după Miercurea Cenuşii. Etimologia termenului „carnaval” este disputată. O explicaţie rezidă fie în expresia latină carne vale, fie în cea italiană carne levare, care indică luarea de rămas bun de la carne, începutul postului. O altă explicaţie are rădăcinile în Carrus Navalis, numele festivalului roman de celebrare a zeiţei egiptene Isis, când imaginea ei era transportată până la ţărmurile mării, pentru a binecuvânta vasele romane.

Dincolo de aceste explicaţii etimologice şi folclorice, plasate sub semnul întrebării, cert este că şi în anul acesta, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, în Maastricht a început Carnavalul. Întrucât acest oraş, cel mai vechi din Olanda, este destul de puternic influenţat de catolicism, Carnavalul are o tradiţie impresionantă. Pregătirile sunt vizibile pe străzi cu o lună înaintea evenimentului propriu-zis, iar în timpul acestuia, nimeni nu lucrează. Deşi Carnavalul se celebrează şi în celelalte oraşe din Olanda, sărbătoarea nu are aceeaşi amploare, fiind etichetată ca ţinând prea mult de tradiţie. Centre precum Amsterdam sau Rotterdam preferă să se îndrepte spre modernitate şi să dea la schimb carnavalul pe parada homosexualilor.

Chiar şi aşa, datând din vremurile de demult, ce am văzut anul acesta în Maastricht mi s-a părut o expresie hidoasă a degradării umane. Dincolo de faptul (grav şi înfricoşător) că sărbătoarea este plasată exact la începutul Postului Ortodox, parada nu a fost altceva decât o etalare a celor mai bizare, absurde şi şocante costume, care contrariază morala, religia şi bunul simţ. La modă au fost costumele negre, de reprezentanţi ai întunericului, acompaniate, desigur, de topoare, săbii, măciuci sau caschete roşii. Nu au lipsit nici opţiunile de diavoli (de toate mărimile, culorile, aspectele). Din belşug au fost şi papii, preoţii, călugării sau călugăriţele, cu o alăturare ingenioasă a crucilor şi a corniţelor. Evident, nu puteau lipsi reprezentările animalelor ieşite din comun sau a personajelor literare. Astfel, străzile Maastrichtului s-au umplut de un puhoi de oameni pestriţi, zgomotoşi, dar şi extrem de ameţiţi din cauza alcoolului servit din belşug. Singurul inconvenient a fost, desigur, vremea, care a alungat mulţimea din stradă, în baruri ce s-au dovedit neîncăpătoare pentru afluxul de oameni.

Aşadar, două realităţi contrastante. Două lumi: cea care este şi cea care ar trebui să fie. Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, începutul Postului marcat de pocăinţă şi de o introspecţie amănunţită, pregătirea pentru Patimile şi Învierea Domnului, pentru Patimile şi Învierea noastră, pace, tăcere şi meditaţie, pe de o parte. Pe de alta, măşti, imagini funambuleşti, chipuri pictate, copii schimonosiţi şi pervertiţi, alcool, veselie exacerbată, muzică şi dans, ouă roşii, intitulate ouă de carnaval (!). După izgonirea lui Adam din Rai, după căderea în păcat, se pare că omul nu a reuşit să păstreze dulceaţa amintirii lui Dumnezeu în sine. Pe măsură ce trece timpul, Chipul Acestuia se înceţoşează, înăbuşit fiind de mulţimea patimilor şi ambiţiilor noastre lumeşti. Ne-am rătăcit pe calea căutării drumului înapoi în Paradis şi, găsind din întâmplare anticamera carnavalului, ne-am abandonat total acesteia. Ne-am transformat întreaga viaţă într-o paradă a carnavalului, în care ne etalăm hainele, achiziţiile, chipurile pictate, pentru ca lumea să le vadă şi să le admire. Apoi, laolaltă, petrecem în muzică şi în desfătări până la chemarea cea de pe urmă, până la Judecata în care toate chipurile pictate se vor şterge, toate lucrurile ascunse ale inimii vor ieşi la iveală, atunci când ne vom aminti de adevărata destinaţie a călătoriei noastre. Atunci va fi cu adevărat ultima şi poate cea mai dureroasă izgonire din rai, atunci fiii lui Adam vor înţelege preţul nesocotinţei Jertfei Fiului lui Dumnezeu.

Să nu fim naivi şi să credem că asemenea sărbători sunt plasate întâmplător înaintea perioadelor de reculegere şi de pocăinţă. Să nu credem că este o simplă tradiţie suprapusă peste obiceiurile religioase. Istoria ne arată că una din cele mai eficiente strategii de decreştinare este golirea evenimentelor religioase de conţinutul lor, prin alăturarea acestora de simboluri sau petreceri păgâne. Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi cu Naşterea Domnului (umbrită de moda lui Moş Crăciun), Sfântul Vasile (de mult detronat de practica revelionului), pomenirea morţilor (înlocuită cu succes de Halloween), Paştele (marcat, într-o oarecare măsură, de Iepuraş şi, mai nou, după cum am văzut, de „ouăle de carnaval“). Aşadar, astăzi mai mult decât oricând, să luăm aminte pe cine şi cum slujim şi în mijlocul cui stăm. „Vezi dar, suflete al meu, să nu te prinzi în cursele celor fără de lege, ci degrab îmbrăţişează pocăinţa.” (Canonul cel mare al Sfântului Andrei Criteanul). Tot astfel, „Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut,/ Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.” (Psalmul 1)

                                                                            Adina Răducanu

Momentul 0

Prietena mea cu fostă şuviţă verde, albastră, roz sau cu buline se trezeşte mereu devreme. Se aranjează de fiecare data câteva ore. Îşi întinde părul, fumează iarbă, în bucătărie, cu mama ei şi pare fericită. Seara doarme la prietenul ei. Acum pare tristă. De obicei, nu vorbeşte foarte mult. Doar se plânge de lucruri mărunte. Acum, trimite un sms prietenului ei să-l întrebe ce mai face. Azi crede că este o zi minunată de purtat sandale cu trening chiar dacă plouă şi este grindină. Prietenii ei trăiesc la maxim şi sunt şi ei elevi. Acum a primit un răspuns.

Este prietena mea exponentă a unei generaţii fără motor? De ce pare aşa plicticos acest peisaj? Oare pentru că el este animat doar de cabotini, de pseudo-modele?! Read the rest of this entry »