Credinţă, religie, biserică, popi… Lucruri de care auzim mai toată ziua şi nu neapărat într-un context pozitiv. Îl pot ajuta aceste lucruri în vreun fel pe omul secolului 21? Sau religia e doar o cârjă pentru cei slabi? Sunt toţi cei ce merg la biserică şi/sau se roagă nişte naivi, nişte slabi de înger şi nişte retrograzi?

Răspunsul la aceste întrebări este fără echivoc: Dumnezeul celor din vechime există şi pentru omul secolului 21, care poate intra într-o relaţie de credinţă cu El.

Există câteva lucruri fundamentale care determină relaţia creştinului zilelor noastre cu Dumnezeu. Aceleaşi lucruri sunt valabile şi pentru mine, şi pentru tine.

1. Viaţa ta are un scop şi există soluţii la problemele tale.

Eşti tânăr sau în floarea vârstei şi te întrebi, într-o zi, de ce te-ai născut. Care este rostul vieţii? De ce ne naştem cu minte, cu vise şi planuri, dacă totul se sfârşeşte într-o zi? Ce rost au toate astea? Vei ajunge la 70-80 de ani să te întrebi ce ai realizat în viaţă? Să povesteşti ce petreceri trăgeai în tinereţe sau cu cât ai umflat cifra de afaceri a firmei X (care, între noi fie vorba, te-a plătit mai puţin decât meritai)? E asta o perspectivă frumoasă? Eu cred că nu.

Obligaţiile sociale şi profesionale sunt necesare fiecăruia dintre noi pentru a mânca o pâine şi a ne asigura traiul. Dar asta nu poate fi scopul vieţii noastre. Viaţa noastră nu se poate reduce la muncă, mâncare şi somn, presărate ocazional cu nişte refulări forţate pe care le numim „distracţie”.

Ai în tine, probabil de la Cineva de sus, gândul veşniciei. Te întrebi de unde vii şi încotro mergi. Oamenii din jurul tău aleargă încoace şi-ncolo, stresaţi să se achite de obligaţii şi să facă bani. Sunt fericiţi? Poţi să faci şi tu la fel ca ei şi vei fi la fel de fericit ca ei. Poţi să aplici aceleaşi soluţii vechi la probleme vechi şi, evident, vei obţine mereu aceleaşi rezultate.

În ce ar putea consta o schimbare ADEVĂRATĂ?

Te poţi întoarce către Dumnezeu, poţi începe o relaţie de credinţă cu El şi să dobândeşti o altă viziune asupra vieţii.

Asta nu înseamnă că ai luat-o pe calea bisericii, că te-ai dat cu babele sau că fugi de realitate. Dumnezeu există la fel de bine şi pentru babele acelea, şi pentru tine. Înseamnă că, în timp ce trăieşti în prezent şi te ocupi în continuare de îndatoririle tale, cultivi o relaţie cu Cel ce guvernează toate lucrurile şi vezi viaţa şi lucrurile ei altfel de cum le vedeai până acum.

2. Asemenea tuturor oamenilor, ai fost creat de Dumnezeu, care a pus în tine nişte trăsături şi un scop special.

În timp ce majoritatea celor din jurul tău, cei pe care îi cunoşti, nu dau nicio importanţă ideii de Dumnezeu sau de credinţă/relaţie cu El, tu vezi că au o viaţă mizerabilă şi că nu sunt fericiţi. Şi poţi vedea asta şi la cei cu funcţii şi bani.

Toţi ne purtăm ca nişte nebuni. Ceea ce caracterizează relaţiile dintre noi sunt lipsa de încredere unul în altul, răutatea şi lăcomia. Iar bolile fizice care ne mănâncă nu sunt străine de astea.

Poţi lua hotărârea să ieşi din rând. Nu pentru a demonstra ceva cuiva, nu pentru spectacol, nu pentru a le arăta ceva celor din jurul tău, ci pentru tine însuţi. O hotărâre pe care o iei numai tu cu tine însuţi şi cu Dumnezeu.

3. Schimbarea şi o viaţă nouă încep cu un pas, cu o hotărâre şi cu supunerea vieţii tale lui Dumnezeu.

Ce înseamnă schimbarea? Nu neapărat a începe să mergi la biserică pentru a aprinde lumânări, a pupa icoane şi a face în mod mecanic ce vezi că fac ceilalţi de acolo. Acestea sunt şi trebuie să fie nişte gesturi exterioare ale unei credinţe interioare. În lipsa unei inimi întoarse către Dumnezeu, aceste gesturi nu fac doi bani, deşi unii îţi vor măsura şi aprecia „credinţa” după numărul icoanelor pupate.

Întâi de toate, trebuie să iei hotărârea de a-l căuta pe Dumnezeu şi pe cele de sus, adică acele lucruri legate de voia Lui şi de o viziune dumnezeiască asupra vieţii. Poţi face aceasta începând să citeşti Noul Testament şi cărţi despre vieţile Sfinţilor, cărţi din care vei vedea nişte exemple concrete ale învăţăturilor din Biblie. De asemenea, este important să intri într-o relaţie cu un duhovnic, adică cu un preot care, printre altele, te va ajuta să înţelegi corect cele citite.

Însuşirea profundă a celor citite şi comunicarea cu duhovnicul te vor face încet-încet să vezi altfel lucrurile din jur. Vei înceta să mai faci unele lucruri, rele, şi vei începe să faci altele, bune. Inima şi gândurile tale se vor schimba. Vei începe să înţelegi adevăratul rost al tuturor lucrurilor, vei înţelege de ce se întâmplă toate şi vei fi mai puţin stresat. Fiind mai puţin stresat şi, în acelaşi timp, având încredere în Dumnezeu şi primind ajutor de la El, vei avea mai multă putere să te achiţi de îndatoririle social-profesionale.

4. Care Dumnezeu, care credinţă, care biserică?

Da, oferta de dumnezei, credinţe şi biserici e mare, pe măsura cererii.

Dumnezeul adevărat este Cel ce a făcut lumea, pe tine şi pe mine. Vorbesc de Dumnezeul din Biblie, de Dumnezeu lui Avraam, Isaac şi Iacov, de Dumnezeul care l-a trimis pe Fiul Său pe pământ. Iisus Hristos nu e un mit – citeşte şi află că sunt MULTE motive să crezi tot ce spune Biblia despre El.

Cum ai putea să ştii care credinţă e cea adevărată? Nu e foarte greu. Dincolo de pretenţia tuturor că se bazează pe Biblie şi că sunt „biblice”, poţi să vezi de unde vine fiecare. Vine de la urmaşii direcţi ai lui Hristos sau din izvodirea minţii unui om? E suficient să citeşti istoria fiecăreia.

Da, ştiu, vei spune poate că preoţii, popii ortodocşi sunt aşa şi pe dincolo. E adevărat, unii sunt nevrednici de sutana pe care o poartă. Nu trebuie să fim idealişti. Biserica nu a fost nicicând un club al elitelor. Istoria Bisericii e presărată cu prostituate şi tâlhari care devin apoi sfinţi şi cu preoţi şi ierarhi care o iau razna. Şi tu te poţi ridica de unde eşti astăzi şi, cu voinţă de la tine şi ajutor de la Dumnezeu, poţi fi parte adevărată din Biserica lui Hristos toată viaţa ta.

Căderile unor preoţi nu sunt un indiciu despre adevărul unei credinţe. Tu vezi-ţi de hotărârea şi de drumul tău. Citeşte în Noul Testament ce spune Mântuitorul Iisus Hristos în pilda neghinei, a talanţilor sau a celor zece fecioare. În Biserică şi în jurul ei găseşti tot felul de oameni.

5. Scopul tău final este să te alături cetei Sfinţilor.

Nu este vorba de a te visa pictat pe ziduri de biserică. Şi nici de alte lucruri care hrănesc orgoliul omului. Cei pe care îi numim astăzi sfinţi au fost nişte oameni ca tine şi ca mine, care însă au luat hotărârea să-şi schimbe viaţa şi să se apropie de Dumnezeu. Nu s-au considerat niciodată sfinţi; au căzut şi s-au ridicat, ducând toată viaţa o luptă a credinţei pentru a scoate din viaţa lor acele lucruri rele pe care li le descoperea Dumnezeu. Abia după ce au murit, lumea le-a spus „sfinţi” şi i-a luat drept model de urmat.

Viitorul tău poate fi o viaţă de credinţă, o viaţă activă în care vezi adevăratul rost şi scop al lucrurilor, potrivit cu vederea şi cu voia lui Dumnezeu. Aceasta îţi va da putere, încredinţare, pace sufletească şi un sens al vieţii. Sau poate fi o viaţă ternă şi stresată, asemenea majorităţii oamenilor din jurul tău. Tu alegi.

Bogdan Mateciuc

La fel de geniali şi de vulnerabili. Generaţia „cyber”. Prelungiri umane ale soft-urilor de calculatoare, teleportaţi în faţa televizoarelor şi născuţi prin cezariene într-o lume „high-tech”. Sunt cool, sunt trendy, sunt copiii copiilor crescuţi cu cheia de gât.

În loc de şnur pentru cheie, de gât le atârnă firele de la căştile pentru Ipod. Merg pe hub-uri şi mănâncă junk-food. Unul din cinci, spun sondajele, a văzut deja un film erotic. Toţi, fără excepţie, au vizionat filme de groază. Cel mai important obiect din viaţa lor e televizorul. Zapează, mari consumatori de manele, telenovele şi desene animate. „Portugaalia! Sa, sa, sa!” Ş-atât. Aici, pentru mulţi din generaţia celor cu cheia de gât, se întrerupe curentul.

SUPERMENI. S-au născut direct în pamperşi şi au fost vaccinaţi şi împotriva bolilor care n-au atacat încă omenirea. Au mersul format de premergătoare, iar lumea-n care fac primul pas e un ţarc supradimensionat. Au sterilizatoare, au filtre de apă, borcănele cu mâncare „bio” şi detergenţi speciali. Au oliţe care cântă când primesc pişu si păpuşi de sex masculin care urinează apă. Copiii de azi nu mai răcesc, fac viroze pulmonare. Îşi încălzesc mâncarea la microunde şi au telefoane mobile 3G.

Sunt Supermeni şi Spidermeni şi Oameni Păianjeni. Copiii de azi nu mai stau atârnaţi de fustele mamelor, zboară cu fetiţele Power Puff şi învaţă de la ele să dea cu pumnul. Croşeul de cap îl copiază de la Zizou.

Nu se mai joacă de-a v-aţi ascunselea, merg la movieplex şi la paintball. Nu se mai dau cu placa cu rulmenţi, au role, scutere şi play-station.

MAMA-NATURĂ. Au acces la religie şi la calculator. Dar umplu Internet-Cafe-urile, nu bisericile. Au site-uri speciale pe care încearcă să se cupleze, au yahoo-messenger şi entertainment virtual. Nu mai fac schimb de timbre, ci de mp3-uri descărcate de pe net.

Copiii de azi îşi cântă „happy birthday” la aniversări şi-şi fac party-urile la Mc. Au „after-school” şi „supernanny”. Neînţelegerile lor cu părinţii devin „reality-show”-uri şi subiecte de interes naţional.

Copiii de azi nu ştiu ce vor, dar ştiu să ceară. Sunt independenţi, sunt mândri şi foarte uşor de rănit. Ca-n filmele cu Van Damme, se aruncă în viaţă cu pieptu-nainte, fără veste antiglonţ, şi cad fulgeraţi la prima rafală. Se sărută franţuzeşte înainte de a avea buletin şi ţin „Valentines Day”-ul.

MANELE. Copiii de azi fac copii. Sau fug de-acasă când iau o notă mică la şcoală. Uită să se mai întoarcă atunci când pleacă la discotecă. Au paşapoarte şi visează bani. Spun că vor să devină căpşunari sau fotbalişti, iar idolii lor sunt Nicolae Guţă, Adrian Copilul Minune, Tom şi Jerry, Andreea Marin, Teo Trandafir şi Mircea Radu. Nu mai au timp să stea de vorbă cu părinţii care muncesc zi-lumină pentru un blug mai bengos. Dar se uită împreună cu ei la „Surprize-Surprize”, acolo unde întotdeauna oamenii plâng când îşi întâlnesc rudele.

Televizorul cu cablu a devenit un părinte adoptiv de la care copiii învaţă astăzi libertatea de exprimare, agresivitatea şi vulgaritatea. Violenţa şi eroismul. Îmbogăţirea şi vedetismul. Sexualitatea şi senzaţionalul. Expresii de genul „Să trăiţi bine!”, „Ruşinică”, „Iubiţi-vă mult” şi „I’ll be back”. Copiii de azi învaţă din reclame că primul joint e moca şi că speranţele sunt gratis.

CATEGORII. Copiii de azi nu mai merg pe derdeluş să se dea cu sania. Au echipamente de schi şi snow-board-uri. Nu mai merg cu colindul de sărbători, au dat pluguşorul pe măştile „Scary” şi sărbătoresc Halloween-ul. Ei n-au alergat niciodată cu picioarele goale prin praful uliţelor de la ţară. Ei văd vaci pe „Animal Planet” şi cred că natura e doar fiica înzestratei de la „Ciao Darwin” pentru care copiii din ziua de azi stau cu ochii lipiţi de televizoare. Copiii de azi n-au uniforme şi matricole şcolare, au etichete sub care sunt prinşi în statistici şi rapoarte, ca exponatele din vechile insectare. Sunt copii indigo, copii de cristal, copii curcubeu. Copii dispăruţi şi copii abandonaţi în spitale. Copii cu dizabilităţi, copii – cazuri umanitare, copii traficaţi, copii infractori şi copii abuzaţi fizic. Copii de bani gata, care pleacă în tabere la Disneyland şi dau mâna cu Mickey Mouse. Şi copii care n-au pus pe limbă, toată viaţa lor, un Chupa-Chups.

MOŞTENIREA. Fraţi de generaţie. Unii îşi trăiesc viaţa-n MTV style, alţii frământă chirpici cu picioarele. Muncesc de la 12 ani pentru un ban în casă. Copii care-şi poartă de grijă unii altora, copii încuiaţi singuri în casă, care-şi dau foc din neatenţie şi ard ca nişte lumânări de seu. Copii de căpşunari, copii de şomeri şi de disponibilizaţi, copii hrăniţi din resturi de ajutoare sociale. Copii pe care-i trimit părinţii la cerşit, cu un pui de câine în braţe, la fel de orfan.

Copii rătăciţi din alte timpuri, cu cheia de gât, bâjbâind pe drumul spre casă. Sandvişul rece de pe masa din bucătărie, telecomanda, telefonul de verificare. Aceleaşi reguli, altă lume. Povestea merge mai departe.

ŞANSE. Sunt lângă tine, dar îi găseşti doar dacă dai o căutare pe Google. Ei pot avea ceea ce noi nici nu ştiam să visam. Noi abia ne dezlipeam paşii de asfalt, ei vin pe lume cu aripile desfăcute pentru zbor. Dar, scrie cu steluţă mică jos undeva, cerul pe care ar putea să facă lupinguri nu se vinde în rate doar cu buletinul.

Bogdan Mateciuc

Criza internaţională a ajuns şi în România. Atât la nivel internaţional, cât şi la nivel naţional, ea se face simţită printr-o reducere a consumului, ceea ce conduce la reducerea producţiei, ceea ce conduce la concedieri, ceea ce conduce la bani mai puţini, ceea ce conduce la un consum mai mic. Un cerc vicios.

Cum de s-a ajuns la aşa ceva? Specialiştii răspund că dificultăţile pieţei financiare din SUA au generat o criză financiară care, în contextul globalizării şi al interdependenţei pieţelor, s-a răspândit repede în toate statele.

Dar, ce anume a condus la dificultăţile financiare din SUA? I-am pus această întrebare unui prieten din SUA. Răspunsul a fost: „Lăcomia şi nesăbuinţa”. Lumea a început să se împrumute la bănci peste puterea lor de rambursare, iar băncile, din dorinţa de a se îmbogăţi din dobânzile la credite, au acordat acele credite oricui, fără a-şi lua măsuri de siguranţă. Evident, la un moment dat, toţi aceia ce îşi luaseră pe credit case de un milion de dolari, case pe care nu şi le-ar fi putut permite într-o viaţă de om, au intrat în incapacitate de plată. Aşa că băncile le-au luat casele, dar nu au putut nicidecum să le vândă la preţuri bune, pentru că s-a creat o inflaţie de case de vânzare. Neputându-şi recupera banii, băncile au intrat în criză de lichidităţi. Acţiunile lor la bursă s-au prăbuşit, şi toţi investitorii şi-au retras banii sau cel puţin şi-au oprit investiţiile.

Din punct de vedere creştin, ce se poate spune despre un astfel de sistem social sau financiar?

Trăim într-o societate în care idolul majorităţii este nivelul de trai. Acest idol este promovat implicit şi explicit prin mass-media, dar şi prin rapoarte statistice, disponibile pentru toate statele lumii. De ani de zile, ne-am obişnuit şi am fost educaţi să urmărim un nivel de trai cât mai înalt. Ne-am obişnuit să citim statistici despre alte ţări cu un nivel de trai mai mic decât al nostru şi le-am plâns de milă acelor ţări.

Dar ce înseamnă pentru noi un nivel de trai bun?

Este mai mult decât un anumit nivel salarial. Este tot ce intră în stilul de viaţă: maşina, casa cu dotările ei, lucrurile pe care le cumperi, locurile în care îţi petreci concediile… Cu alte cuvinte, lucruri specifice unei societăţi de consum. Ne-am obişnuit şi am fost învăţaţi să credem că dacă avem ultimul model de tv lcd cu diagonala de 2 metri, atunci avem un nivel de trai mai bun; că dacă mânuim cutare model de telefon mobil sau conducem cutare maşină, am urcat pe scara socială. (Problema e că pe această scară socială, de fiecare dată când apare un nou telefon sau o nouă plasmă, a mai apărut o treaptă pe care trebuie s-o urcăm).

Ce înseamnă aceasta? O goană permanentă după o fantasmă şi un idol – nivelul de trai.

În consecinţă, întregul nostru sistem social – şi nu mă refer doar la cel al României – a fost conceput şi funcţionează pentru consum, pentru a întreţine şi a putea susţine această goană după vânt. Un sistem creat pentru a-l ajuta pe măgăruş să gonească la nesfârşit după morcovul care-i atârnă înainte.

Un prieten baptist îmi spunea cândva, într-o discuţie despre Ortodoxie şi protestantism, că ţările cele mai „dezvoltate” sunt cele ce au trecut printr-o reformă religioasă şi s-au rupt de credinţa şi sistemul tradiţional. Pentru el, dar şi pentru mulţi alţi critici ai Ortodoxiei, ceea ce numim nivel de trai superior – şi am arătat mai sus ce înseamnă acesta – este o dovadă a veridicităţii protestantismului faţă de Ortodoxie.

Iată însă că sistemul social, capitalist, creat pe fundamentele protestante ale Reformei lui Luther – individualism religios şi social, omul în centrul sistemului, credinţa personală care ajunge să includă aspiraţii lumeşti, devenind astfel un idol – a intrat în colaps. Presupusa superioritate a protestantismului faţă de Ortodoxie s-a năruit odată cu intrarea în criza financiară.

De fapt, nu este doar o criză financiară. Este şi o criză socială, o criză a mentalităţii societăţii de consum bazată pe goana după un idol efemer: nivelul de trai.

Vom avea însă o regândire a mentalităţii noastre sociale? Mă tem că nu. În ce direcţie se mişcă şi lucrează acum factorii de putere şi decizie: atenuarea efectelor crizei, doar pentru a se reveni la vechiul sistem al societăţii de consum, doar pentru ca firmele să poată produce şi vinde din nou, iar oamenii să cumpere pentru a-şi întreţine iluzia că şi-au îmbunătăţit nivelul de trai.

Aşa ceva nu poate decât să indice că, odată depăşită actuala criză şi revenirea la vechiul sistem al societăţii de consum, este doar o chestiune de timp până la intrarea într-o nouă criză, similară.

De ce „slavă Domnului”? Nu pentru că actuala criză dovedeşte inferioritatea lumii protestante, aflată acum în criză şi exportatoare mondială de criză, ci pentru că această criză este o şansă pentru mulţi de a-şi reevalua priorităţile personale şi scopurile în viaţă.

Bogdan Mateciuc

Cristi şi Ana s-au întâlnit într-un club.

Ea lucra la o firmă de bunuri de larg consum, iar maşina de la firmă îi conferea o anumită mobilitate. În fiecare vineri şi sâmbătă seara ieşea în oraş cu fetele, la un club, unde îşi petreceau timpul în compania unui cocktail şi a dansului până pe la 3 dimineaţa, când se retrăgeau către casă.

Ana şi cele două prietene ale ei erau singure. Niciuna nu avea pe cineva, dar fiecare avea la activ ceea ce ele numeau „dezamăgiri”. Ieşitul în fiecare weekend la un club li se părea o activitate normală pentru nişte fete singure. Erau tinere şi trebuia să-şi trăiască viaţa.

Într-o noapte, într-un astfel de club, privirea Anei s-a întâlnit cu privirea lui Cristi. El a invitat-o la dans şi aşa au intrat în vorbă. Nici nu le-a fost prea greu, având în vedere că fiecare era disponibil şi în căutare.

Ana arăta… bine. Avea sâni şi dansa fain.

Şi Cristi arăta bine. Apoi, avea ceva ce nu putea să treacă neobservat de către Ana: nu dădea buzna. Avea răbdare şi ştia că trebuie să aibă răbdare. Au schimbat numere de telefon şi, de luni, au început să se sune zilnic.

Ana a început să simtă că el e pentru ea. Cristi a început şi el să se gândească tot mai des la fata de la club.

Discuţiile dintre ei au devenit tot mai personale. Relatări despre familie, despre problemele de la serviciu, confidenţe reciproce, lucruri care treptat îi apropie pe oameni.

După numai câteva săptămâni, Ana a început să simtă că-l iubeşte pe Cristi. A început să realizeze că nu mai este singură, că acum are pe cineva. Desigur, fetele o întrebau întruna despre Cristi, iar ea se simţea bine dându-le „veşti bune”.

De fapt, Ana îl iubea pe Cristi de dinainte de a-l întâlni. De fapt, Ana deja iubea în proporţie de cincizeci la sută pe toţi băieţii din club, având în vedere că teoretic toţi puteau să răspundă nevoilor ei sufleteşti şi de altă natură.

Acum, ceilalţi cincizeci la sută se umpleau încet-încet în persoana lui Cristi. Cu fiecare glumă spusă de el, Ana simţea că îl iubeşte mai mult. Cristi era atât de nostim!

Apoi, într-o seară, Ana le-a spus fetelor că nu mai iese cu ele în oraş. Avea întâlnire cu Cristi la „Malibu”.

La 3 dimineaţa, au mers amândoi acasă la Cristi. Cristi locuia singur într-o garsonieră închiriată. Un băiat care se gospodăreşte singur atrage atenţia oricărei fete.

Fără prea multe tatonări, au făcut dragoste. Pentru Ana a ieşit bine. Pentru Cristi… pentru bărbaţi iese întotdeauna bine.

Acum Ana era sigură. Îl iubea pe Cristi.

„Cristi, te iubesc. Eşti bărbatul vieţii mele, eşti bărbatul la care am visat o viaţă întreagă”, îi declară Ana la cei 26 de ani ai săi.

Acum, după ce ştie că el poate răspunde nevoilor ei sufleteşti – combaterea singurătăţii – şi fiziologice – … – Ana îi dă certificatul de absolvire. Cristi a trecut examenul. Punctajul obţinut este de sută la sută. Este admis.

She gave me her money, she gave me her body, but she gave it to everybody. (AC/DC)

A doua zi, Ana le-a dat fetelor vestea oficială. Este cu Cristi. Oficial. Fetele s-au bucurat mult pentru ea şi au bătut din palme.

În fine, Ana nu mai era singură. Din plutonul de potenţiali parteneri, unul s-a detaşat şi a marcat restul de cincizeci la sută.

Dragostea semipreparată a fost în fine încălzită la temperatura de servire.

Au trecut doi ani. Între timp, cei doi s-au mutat împreună, dar amorul efervescent de la început a cam pălit. Sexul şi glumele nu pot susţine o relaţie între doi oameni care nu au în comun decât clubul de sâmbătă seară.

Alaltăieri, în „Bamby”, pe când Cristi era la toaletă şi vorbea la telefon cu Maria, Ana şi-a intersectat privirile cu Matei.

Is this love? (Whitesnake)

Bogdan Mateciuc