Archive for the ‘Graffiti Ortodoxe’ Category
You are currently browsing the archives for the Graffiti Ortodoxe category.
9
Nov
2011
Scurtă povestire despre cum am fost încă o dată salvaţi de la Viaţă
Hristos e în oraş. Umblă pe străzi, prin birouri, prin orfelinate şi covrigării, printre bănci cu adolescenţi care se sărută cu patimă şi bănci cu pensionari care înjură cu patimă, printre paturi de spital pline de suferinţă şi paturi de hotel pline de singurătate… Şi, deodată, fetele îmbrăţişate în grabă prin parcuri cer şi puţină iubire, pensionarii sunt mulţumiţi cu pensiile lor, hingherii înfiază câini, doctorii şi infirmierele nu mai vor mită, politicienii şi oamenii de afaceri au insomnii şi-n zori îşi donează averile… E o discretă epidemie de milă, de înduioşare adâncă, de aşezare a inimilor la locul lor… Dar odată cu neliniştea, zgomotul şi cruzimea oraşului, au început să scadă şi încasările… Aşa că autorităţile locale au sesizat Guvernul; oraşul a fost declarat urgent Capitală Culturală. În câteva ore a fost invadat de turişti, de motociclişti, de trupe la modă; s-au organizat un festival al berii şi un carnaval: toţi locuitorii au ieşit pe străzi şi petrec… Neliniştea şi zgomotul s-au întors şi banii au început să curgă…
Acţiunea a fost un succes: Hristos a fost gonit, epidemia de înduioşare oprită. Şi astfel, locuitorii oraşului au fost scăpaţi încă o dată din cumplita primejdie de a deveni oameni….
Marius Iordăchioaia
14
Feb
2011
Cuvânt bun, Sfântul Nicolae Velimirovici
Slăbănogul
Facerea de rău este o slăbiciune, nu o putere. Rău-făcătorul este un slăbănog, nu un viteaz. De aceea, socoteşte-l întotdeauna pe cel ce-ţi face rău ca fiind mai slab decât tine şi, aşa cum nu te răzbuni pe un copil neputincios, tot aşa nu căuta să te răzbuni nici pe făcătorul de rele. Căci el nu este făcător de rele după putere, ci după slăbiciune. În acest fel, vei strânge putere în tine şi te vei asemăna mării, care nu se revarsă pentru a îneca pe orice copil ce aruncă în ea cu pietre.
Tăcere
Tăcerea a fost iubită de toate sufletele mari, deoarece au simţit adânc adevărul acelei zise din popor: „vorba bună e de-argint, iar tăcerea-i de aur”. Orice om cugetător a cunoscut, prin sine însuşi, că el nu-i ceea ce spune despre sine, ci ceea ce tăinuieşte. Nu ceea ce tăinuieşte dinadins, ci ceea ce tăinuieşte din nevoie, pentru că este de negrăit. Discuţiile noastre în societate sunt ca mărunţişul de bani cu care ne răscumpărăm pe noi înşine, pe câtă vreme banul cel scump rămâne în noi, nearătat. Sau: noi ne înfăţişăm societăţii prin fotografii făcute în pripă, pe câtă vreme adevăratul nostru chip duhovnicesc rămâne în noi, nearătat. De altfel, toate stihiile mari sunt tăcute, şi Însuşi Dumnezeu mai tăcut decât toate; pe câtă vreme toate făpturile mici sunt gălăgioase. Ce minune este, aşadar, că toate sufletele mari sunt tăcute?
Egalitatea
Dumnezeu nu este Dumnezeul egalităţii, ci al dragostei. Egalitatea ar înlătura toată dreptatea şi toată dragostea, ar înlătura toată moralitatea. Oare soţul îşi iubeşte soţia din pricina egalităţii? Mama îşi iubeşte oare copilul din pricina egalităţii? Prietenul îşi iubeşte oare prietenul din pricina egalităţii? Inegalitatea este temelia dreptăţii şi reazemul (sprijinul) dragostei. Câtă vreme dăinuieşte dragostea, nimeni nu se gândeşte la egalitate. Câtă vreme domneşte dreptatea, nimeni nu vorbeşte despre egalitate. Când se pierde dragostea, oamenii vorbesc despre dreptate şi gândesc la egalitate. Când, odată cu dragostea, piere şi dreptatea, oamenii vorbesc despre egalitate şi se gândesc la imoralitate. Adică, când morala piere, imoralitatea îi ia locul. Din mormântul dragostei răsare dreptatea, din mormântul dreptăţii răsare egalitatea.
Opreliştea virtuţii
Mulţi cred că dacă ar fi trăit în alte împrejurări ar fi fost oameni mai buni. Bogatului i se pare că opreliştea virtuţii este bogăţia, săracului – sărăcia, învăţatului – ştiinţa, celui simplu – simplitatea, bolnavului – boala, celui sănătos – sănătatea, bătrânului – bătrâneţea, iar tânărului – tinereţea. Însă aceasta e doar o închipuire şi o recunoaştere a înfrângerii morale. Ca şi când un ostaş nevolnic ar căuta să se mângâie: „În acest loc voi fi biruit, să fiu trimis altundeva şi voi fi viteaz!” Ostaşul adevărat este întotdeauna viteaz, fie că rămâne la locul său, fie că este răpus. Dacă Ţarul Lazăr ar fi dat bir cu fugiţii din Kósovo, ar fi fost socotit un înfrânt; însă pentru că a rămas la locul său până la sfârşit şi a căzut, este socotit biruitor. Adam în Rai şi-a pierdut credinţa; Iov în groapa de gunoi şi-a întărit credinţa. Prorocul Ilie niciodată n-a spus: „Foamea mă împiedică să ascult de Dumnezeu!”. Nici Împăratul David n-a spus: „Coroana mă împiedică să ascult de Dumnezeu!”.
Omul este chip pentru om
Oamenii pe care îi întâlneşti să fie pentru tine chipuri vii ale binelui sau răului din tine. Ţine-ţi neîncetat gândurile şi dragostea asupra chipurilor bune, ca şi tu să ajungi astfel chip al binelui, pentru fraţii tăi.
Lucrarea tăcută a lui Dumnezeu
Nenumăraţi oameni lucrează, de dimineaţă şi până seara, la lumina Soarelui, fără să privească la Soare, fără să simtă Soarele, fără să cugete măcar o dată la Soare! Nenumăraţi oameni îşi petrec veacul în lumină, cu puterea şi cu ajutorul lui Dumnezeu, fără măcar să privească la Dumnezeu, fără să cugete măcar o dată la Dumnezeu! Şi Soarele tace fără mânie, şi continuă să lumineze neîncetat. Şi Dumnezeu tace fără de mânie, şi continuă să ajute neîncetat. Însă, când se face întuneric, când cade ceaţa, când ciupeşte gerul, atunci oamenii îşi aduc aminte de Soare, îşi întorc privirea spre Soare, laudă Soarele, suspină după Soare. Tot aşa, când încep suferinţele, lipsurile, chinurile în neputinţă şi strâmtorările fără ieşire, oamenii îşi aduc aminte de Dumnezeu, îşi întorc privirea spre Dumnezeu, Îl laudă pe Dumnezeu şi suspină după Dumnezeu.
Sufletul – mai de preţ decât trupul
Timpul este pasărea care te împodobeşte cu penele sale pestriţe, dar care va şi veni să smulgă cele ale sale. Dacă te vei lega cu sufletul prea mult de pene, timpul va smulge împreună cu penele şi sufletul. O, cât de urâtă va fi atunci goliciunea ta!
Sfântul Nicolae Velimirovici – Gânduri despre bine şi rău, Predania, Bucureşti, 2009
11
Nov
2010
Întâmplări cutremurătoare cu părintele Paisie Aghioritul
Nişte vizitatori cu duh lumesc l-au întrebat pe părintele Paisie: De ce nu coborâţi în lume ca să ajutaţi mai activ şi mai practic? Lumea are nevoie. Şi bătrânul a răspuns: Şi atunci cine se va ruga pentru fraţii mei pakistanezi, pentru indieni? Cine se va ocupa şi se va interesa de ei? Părintele Paisie nu vedea strâmb lucrurile. Cu rugăciunea lui, îmbrăţişa întreaga lume şi prinosul lui era incomparabil mai mare decât cel pe care i-l propuneau închinătorii respectivi. Şi este cunoscută tuturor puterea rugăciunii lui, ca şi a tuturor sfinţilor, mai vechi şi mai noi.
Este foarte cunoscut şi următorul eveniment minunat. Cu câţiva ani în urmă, un copil a scăpat de sub supravegherea părinţilor lui şi a ajuns sub roţile unui camion. Însă copilul a fost salvat, precum a mărturisit el însuşi, din cauza intervenţiei unui bătrânel. În mod ciudat, acest bătrânel a dispărut. Salvarea copilului de la moarte sigură a rămas un mister. Când copilul s-a dus apoi la Sfântul Munte Athos cu tatăl lui, l-a recunoscut în persoana părintelui Paisie pe salvatorul lui. Părintele Paisie a obiectat că în acea vreme el se afla în Sfântul Munte. În fine, a întrebat de ora la care s-a petrecut întâmplarea şi a recunoscut că la acea oră el se roagă pentru accidentele rutiere!
Asemănătoare cu aceasta este şi următoarea întâmplare:
Părintele Paisie dedicase noaptea întreagă rugăciunii; numai în zori se odihnea vreo două ore, ca să poată iubirea lui să răspundă lumii îndurerate care îl vizita. Noaptea se ruga foarte mult pentru tinerii care sunt necăjiţi şi mai ales pentru cei care îşi pierd nopţile în diversele centre de distracţie şi îşi pun viaţa în pericol. Întâmplările care arată că rugăciunile părintelui Paisie îi apără pe mulţi de impasuri sunt foarte multe. El însuşi, desigur, niciodată nu recunoştea că a făcut ceva. Una dintre aceste întâmplări o vom povesti aici ca mic exemplu al marii lui iubiri:
Un tânăr… din Atena, era om de distracţie, nu avea absolut nicio legătură cu Biserica şi cu religia, nici părinţii lui. O dată, deci, pe la ora 3 noaptea, gonea cu motocicleta lui cu viteză ameţitoare şi urca pe strada Kavala, îndreptându-se de la Atena spre Dafni. Pe când gonea ameţitor, dintr-o dată vede în faţa lui un bătrân monah! S-a zăpăcit şi luând piciorul de pe acceleraţie a redus viteza, apăsând şi frâna. Imediat bătrânul a dispărut din faţa ochilor lui în mod misterios, exact aşa cum apăruse. În aceeaşi clipă, însă, s-a întâmplat ceva care i-a tăiat respiraţia: în locul unde apăruse bătrânul monah, din dreapta, a trecut un camion de mare tonaj, nerespectând culoarea roşie a semaforului şi trecând cu viteză foarte mare. Dacă nu s-ar fi petrecut înainte apariţia bătrânului monah, tânărul ar fi fost deja mort, pentru că ar fi trecut peste el camionul! Tremurând, aşadar, şi-a continuat drumul, în vreme ce inima lui s-a umplut de gânduri de nedumerire şi de mirare pentru inexplicabila întâmplare.
După mult timp, nişte prieteni de-ai lui l-au obligat să meargă cu ei în Sfântul Munte, ca să vadă un stareţ care, după cum spuneau aceştia – a făcut minuni. Au venit, deci, în Sfântul Munte, iar când au ajuns la Panaguda (chilia părintelui Paisie), tânărul a rămas… mut de uimire! În faţa lui l-a văzut clar pe bătrânul monah care, cu apariţia lui misterioasă, îi salvase viaţa! A povestit întâmplarea bătrânului şi acesta – aşa cum făcea întotdeauna – a încercat să îi strice părerea şi să nu recunoască ceea ce s-a întâmplat. Adică a încercat să-l facă pe tânăr să nu creadă nici el însuşi că bătrânul Paisie fusese cel care i se arătase. Dar acesta era ferm convins şi nu putea să nege ceea ce văzuse cu proprii lui ochi. S-a minunat, însă, în acelaşi timp de smerenia bătrânului, care pentru nimic nu a vrut să recunoască adevărul.
Şi bătrânul avea dreptate din punctul lui de vedere, căci potrivit părerii lui corecte înţelegea că Altul era cel care lucra faptele cele minunate şi nu el însuşi. Concret, el zicea:
Singurul lucru pe care pot să-l fac, cu ajutorul lui Dumnezeu, este să mă rog cu durere, smerit, toată noaptea pentru toţi cei care se află pe drumuri şi sunt în primejdii. Bunul Dumnezeu, aşadar, încearcă să găsească motiv ca să îi salveze pe copiii Lui cei neastâmpăraţi şi neascultători şi ia ca pretext rugăciunea mea proprie şi acţionează El Însuşi. Însă Domnul, pentru că este smerenia în sine, nu vrea să Se arate, ci – considerând drept cauză rugăciunea mea – pune un înger cu înfăţişarea mea să acţioneze şi astfel… eu dau de bucluc! (Ieromonah Hristodulos, Σκεύος εκλογής - Vasul ales, pp. 29-30)
Traducere de Pr. Dr. Ciprian-Ioan Staicu
24
Oct
2010
Dărâmarea miturilor evoluţioniste. Fosile vii şi animale exotice
Învăţătura biblică, potrivit căreia toate animalele lumii fosilelor, inclusiv dinozaurii, au fost create în săptămâna propriu-zisă a creaţiei, este puternic sprijinită de urmele fosilizate de paşi ale oamenilor şi ale dinozaurilor descoperite laolaltă, în pofida dezacordului dintre evoluţionişti. Mai mult, în anii recenţi, s-au publicat numeroase rapoarte ce indică faptul că este posibil ca unii dintre dinozauri, marini şi tereştri, să mai existe încă. Deşi nici unul din respectivele rapoarte nu a fost confirmat, sunt luate în serios chiar de oamenii de ştiinţă evoluţionişti. Dacă existenţa dinozaurilor este o consideraţie viabilă, nu ar trebui să pară neverosimilă acceptarea solidelor dovezi despre contemporaneitatea urmelor de paşi umani şi a celor de dinozauri. Cum rămâne cu existenţa altor animale exotice din Scriptură: ipopotamul, leviatanul, inorogul, saritul sau basiliscul?
Oamenii şi dinozaurii
Între formaţiunea calcaroasă cretacee de lângă Glen Rose (Texas), sunt bine păstrate numeroase urme de paşi ale unor tipuri diverse de dinozauri. În aceleaşi şisturi, s-au descoperit urme de paşi umani intersectând urmele traseului unui dinozaur. Deşi evoluţioniştii au respins dovezile, şi în Rusia au fost detectate urme similare cu cele umane, în aceleaşi spaţii cu cele de dinozauri. Şi în alte direcţii sunt conservate remarcabile dovezi ignorate sau respinse de adepţii evoluţionismului. În statul american Utah, s-au descoperit două schelete omeneşti în aceeaşi formaţie de gresie în care, la câteva mile depărtare, s-a construit „Monumentul Naţional al Dinozaurilor”, ca recunoaştere a numărului uriaş de fosile de dinozauri dezgropate acolo.
Pictografii de dinozauri realizate de primii artişti tribali ai fost surprinse în Arizona, Siberia, Zimbabwe. Este descrisă existenţa unei gravuri maya semănând mult cu străvechea pasăre Archaeopteryx, considerată contemporană cu dinozaurii, ceea ce denotă că lângă Vera Cruz (Mexic) mayaşilor le era familiară înaripata care, potrivit evoluţioniştilor, ar fi constituit veriga dintre reptile şi păsări şi care ar fi dispărut cu 130 de milioane de ani în urmă, în epoca dinozaurilor. Deşi nu la fel de spectaculoase ca dinozaurii, să ne amintim că numeroase fosile vii, presupus dispărute din aceeaşi perioadă a dinozaurilor sau chiar de mai înainte (de exemplu peştele coelacanth, reptila cu cap ascuţit tuatara) au fost descoperite în lumea modernă „bine-sănătoase”. Şi alte fosile-anomalii au fost raportate în literatura populară, însă rareori sunt luate în serios de corifeii darwinismului, astfel încât, ori de câte ori descoperirea unei fosile pare să contrazică succesiunea evoluţionistă standard, ea este îndeobşte fie ignorată, fie etichetată mistificare sau eroare.
Leviatanul şi ipopotamul
În capitolele 40-41 din cartea Iov, sunt menţionate două animale stranii, leviatanul şi ipopotamul, probabil două soiuri particulare de dinozauri. Deşi comentatorii evrei moderni identifică ipopotamul cu elefantul sau hipopotamul, iar leviatanul cu crocodilul, din descrieri este evident că identificările nu corespund. Este important să reţinem că dreptul Iov a trăit în primele generaţii de după potop şi că neîndoielnic văzuse multe animale care mai târziu au dispărut. Descrierea ipopotamului pare să se potrivească cu ceea ce cunoaştem despre dinozaurul terestru, cum ar fi brontozaurul, de exemplu, iar leviatanul se potriveşte cu ceea ce ştim despre anumiţi dinozauri marini (plesiozaurul sau ihtiozaurul). Să observăm descrierea ipopotamului în Iov 40, 15-24 şi să urmărim cât de imposibil este să aplicăm cuvintele fie elefantului, fie hipopotamului. Acelaşi lucru este valabil pentru leviatan, descris în detaliu în capitolul 41 din Iov. Celelalte referiri scripturistice la leviatan (Ps. 73, 13-14 şi 103, 25-26) sugerează dimensiunea şi ferocitatea extraordinară a acestui monstru marin. „Împăratul celor mai mândre dobitoace” avea solzii foarte apropiaţi şi inima „tare ca piatra”, făcea marea să clocotească şi arunca flăcări pe gură (probabil expira anumiţi vapori gazoşi care se aprindeau brusc în raport cu oxigenul).
Inorogul, satirul şi basiliscul
Nu putem discuta prezenţa altor animale exotice ale Bibliei la fel de amănunţit precum în cazul balaurilor, dar principiul de reţinut este că sunt animale dispărute, şi nu mitologice. Menţionat de 9 ori în Vechiul Testament, inorogul (reem în ebraică) are totuşi o identitate nesigură: majoritatea savanţilor cred că a fost marele zimbru sau bivolul sălbatic, dispărut astăzi, însă binecunoscut în vremurile străvechi.
Cuvântul satir (în ebraică sair) înseamnă cel mai des ţap sau ied, dar se poate referi şi la demoni. Satirul (faunul) făptură jumătate om-jumătate ţap în mitologia greco-romană, nu este descris la fel în Vechiul Testament. În anumite situaţii este posibil ca el să se refere la caprele sălbatice posedate de diavol (precum porcii din Gadara) şi astfel la demonii adoraţi sub forma idolilor ţapi.
Basiliscul (în ebraică tsepha), amintit de 5 ori în Vechiul Testament (tradus prin năpârcă în versiunea King-James sau prin viperă în celelalte variante biblice) nu era cu siguranţă şarpele mitologic scos din oul de cocoş în spaţiul britanic, ci un gen de şarpe veninos asociat probabil cu balaurii zburători din sălbăticia Sinaiului.
Întrucât aceste animale sunt astăzi dispărute şi nu pot fi examinate direct, este o aroganţă să expediezi toate mărturiile ca pur şi simplu mitologice şi imposibile.
(foto : reprezentare basilisc)
Preot Cornel Dragoș
24
Oct
2010
Nu deznădăjdui, Sfântul Ioan Gură de Aur
De ai păcate, nu deznădăjdui! Şi n-am să încetez de a-ţi spune necontenit aceasta.
De păcătuieşti în fiecare zi, în fiecare zi pocăieşte-te !
Să facem cu noi ceea ce facem cu casele noastre care se învechesc, când părţi din ele putrezesc, scoatem părţile putrezite şi punem în loc materiale noi; şi niciodată nu încetăm a face asta. Te-ai învechit azi din pricina păcatului? Înnoieşte-te prin pocăinţă!
„Dar pot să mă mântui, dacă mă pocăiesc?”. „Da, poţi!”. „Am trăit toată viaţa în păcate! Dacă mă pocăiesc mă mântui?”. „Da! De unde-o ştiu? De la iubirea de oameni a Stăpânului tău!”.
„Să am oare încredere numai în pocăinţa de care îmi vorbeşti? Este oare în stare pocăinţa să şteargă atâtea păcate?”.
„Dacă ar fi numai pocăinţa, atunci, pe bună dreptate, teme-te! Dar când iubirea de oameni a lui Dumnezeu se alătură pocăinţei, prinde curaj!”.
Iubirea lui Dumnezeu nu are hotar, nici bunătatea Lui cu cuvântul nu se poate tălmăci.
Păcatul tău are hotar; leacul, însă, nu are hotar. Păcatul tău, oricum ar fi, este păcat făcut de om; dar iubirea de oameni a lui Dumnezeu este negrăită.
Ai curaj! Pocăinţa biruie păcatul! Închipuie-ţi o scânteie ce cade în ocean! Poate rămâne ea aprinsă? Poate să se vadă? Nu! Ei bine, ce e scânteia faţă de ocean, aceea e păcatul faţă de iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dar, mai bine spus, nici atâta, ci cu mult mai mult. Oceanul, oricât de mare-ar fi, tot are margini.
Bunătatea lui Dumnezeu, însă, e fără de margini.
Nu vă spun acestea ca să vă fac trândavi, ci ca să vă fac şi mai sârguitori.
(foto : Strange Fruit, Anca Stanciu)
24
Oct
2010
Cum să iubim şi cum să ne rugăm. Sfaturile Stareţului Zosima din romanul Fraţii Karamazov al lui Dostoievski
Copilul meu, ia seama şi nu uita să te rogi. Fiece rugăciune, dacă este pornită din inimă, mărturiseşte un simţământ nou, iar acel simţământ e, la rândul său, izvorul unei idei noi, ce nu ţi-a trecut niciodată prin minte până atunci şi care te va îmbărbăta; astfel, îţi vei da seama că rugăciunea aduce cu sine un spor de înţelepciune. Nu uita, deci, să spui în fiecare zi, în gând, ori de câte ori îţi stă în putinţă: „Miluieşte, Doamne, pe toţi cei ce s-au înfăţişat astăzi înaintea Ta”.
Căci nu e ceas şi nu e clipă în care mii de oameni să nu părăsească viaţa pământească, iar sufletele lor urcă în ceruri. Şi câţi dintre ei nu se despart de lume însinguraţi şi stingheri, cu amară tristeţe şi adâncă mâhnire la gândul că nu-i nimeni care să plângă după ei, că nimeni, poate, n-are habar de mai trăiesc sau nu!
Şi cine ştie dacă nu tocmai atunci, din celălalt capăt al pământului, se înalţă spre Domnul ruga ta pentru odihna sufletului lor, deşi nu i-ai cunoscut în viaţă şi nici ei nu te-au cunoscut pe tine. Cât de înduioşat va fi sufletul singuratic ce se înfăţişează cu teamă înaintea Domnului, când va simţi că, în clipa aceea înfricoşată, mai e totuşi cineva pe lume care se roagă pentru el, o fiinţă pământeană care-l iubeşte! Şi Dumnezeu va căta cu drag la voi amândoi, căci dacă tu te-ai îndurat de sufletul acela, cu atât mai vârtos se va îndura de el, în nemărginita Lui milă şi dragoste. Şi-l va ierta poate tocmai pentru rugăciunile tale.
Fraţilor, nu pregetaţi, cuprinşi de spaimă în faţa ticăloşiei oamenilor; iubiţi-i aşa ticăloşi cum sunt, căci astfel, iubirea voastră va fi după chipul şi asemănarea iubirii lui Dumnezeu, ridicându-se pe culmea cea mai înaltă a dragostei pământeşti. Iubiţi toată plăsmuirea Ziditorului acestei lumi, în întregimea ei, precum şi fiecare grăunte de nisip în parte.
Cătaţi cu drag la fiece frunzuliţă, la fiece rază de soare. Iubiţi dobitoacele necuvântătoare şi firul de iarbă, iubiţi orice lucru neînsufleţit. Iubind, veţi înţelege taina divină ce se ascunde în toate şi desluşind-o o dată pentru totdeauna, cu fiecare zi vi se va arăta tot mai lămurit. Numai aşa veţi putea îmbrăţişa întreaga lume cu o dragoste desăvârşită, atotcuprinzătoare.
Iubiţi dobitoacele: către ele şi-a îndreptat Dumnezeu mai întâi gândul şi le-a hărăzit o bucurie senină. Nu le-o stricaţi şi nu le chinuiţi, feriţi-vă să le răpiţi bucuria de a trăi, spre a nu sta împotriva celor lăsate de Dumnezeu. Omule, nu te semeţi, socotindu-te mai presus decât dobitocul necuvântător, căci, cu toată semeţia ta, pângăreşti pământul oriunde îţi calcă piciorul, şi-n urma ta rămâne o dâră de putregai. Şi, din păcate, vai vouă, aşa se întâmplă aproape cu fiecare dintre noi!
Iubiţi mai cu osebire pruncii, căci şi ei sunt fără de prihană, ca îngerii din cer şi trăiesc pentru a ne umple sufletul de duioşie şi pentru a ne curăţa inimile noastre păcătoase, luminând asupra noastră ca un semn ceresc. Vai de cel ce umileşte un prunc! (…)
Ţi se întâmplă uneori să stai în cumpănă, nedumerit, în faţa păcatului omenesc, întrebându-te: „Cum să-l iau, cu osândire sau cu smerită dragoste?”. Alege totdeauna dragostea cea smerită. Şi dacă te-ai hotărât aşa, o dată pentru totdeauna, nu-ţi va fi greu să cucereşti întreaga lume. Dragostea împletită cu smerenie este o putere înfricoşată, mai vajnică decât oricare alta de pe faţa pământului, căci n-are asemănare.
Prieteni dragi, rugaţi-vă Domnului să vă blagoslovească, dăruindu-vă bucuria. Bucuraţi-vă ca nişte copii, ca păsările văzduhului.
Să nu vă înspăimânte ticăloşia oamenilor, nici să vă gândiţi că s-ar putea zăticni în ostenelile voastre, zădărnicindu-vă truda. Să nu ziceţi: „Vajnic este păcatul, aprigă ticăloşia şi plină de vârtoşie răutatea ce ne înconjoară, când noi suntem singuri şi slabi. Răutatea lumii va ridica stavilă în calea străduinţelor noastre, osteneala şi toată fapta bună nu vor fi de niciun folos”. Nu lăsaţi să vă biruie deznădejdea, feţii mei! Nu e decât un mijloc ca să scapi de ea: pasă de-ţi încarcă sufletul cu toate păcatele oamenilor, socotindu-te singurul vinovat. Şi pe bună dreptate, prietene drag, căci, de îndată ce te vei simţi în adâncul inimii răspunzător pentru toţi şi pentru toate, ai să-ţi dai seama că este într-adevăr aşa, că numai tu eşti vinovat de toate şi faţă de toţi. Iar dacă, dimpotrivă, încerci să arunci metehnele tale, trândăvia şi neputinţa ta în seama celorlalţi, vei sfârşi prin a cădea în ispita trufiei satanice şi prin a cârti împotriva lui Dumnezeu.
Căci trufia e meşteşug diavolesc şi anevoie ne putem da seama de ea, aici, pe pământ, de aceea ne putem înşela atât de uşor şi cădea atât de lesne în greşeală, ba încă, pe deasupra, suntem încredinţaţi c-am făcut cine ştie ce lucru minunat şi de ispravă.
Multe din cele mai straşnice simţăminte şi imbolduri ale firii noastre nu le putem pricepe aici, pe pământ; nu te lăsa uluit de ispită, nici nu-ţi închipui cumva că pe temeiul acesta te-ai putea dezvinovăţi; Judecătorul ceresc nu-ţi va cere să dai socoteală pentru ceea ce mintea ta nu s-a învrednicit să priceapă, ci pentru ceea ce era pe înţelesul tău. Şi ai să te încredinţezi că aşa este când ai să te înfăţişezi la scaunul judecăţii, pentru că atunci ai să le vezi pe toate aşa cum sunt şi n-ai să mai poţi tăgădui nimic.
—
Notă: Starețul Ambrozie de la Optina (prăznuit pe 10 oct.) este sfântul care l-a inspirat pe Dostoievski în portretizarea chipului literar al Starețului Zosima din capodopera sa, Frații Karamazov.
25
May
2010
O capodoperǎ a Creaţiei: corpul omenesc
De atâta vreme de când se cercetează cu minuţiozitate corpul omenesc, deşi se ştie că tot ce există în el deţine un rost, nu s-a ajuns să se cunoască în fond profunda-i structură. Cu cât se studiază, cu atât se găsesc aspecte noi şi minunate. Şi, deşi se socoteşte ca fiind foarte important ce s-a descoperit, se observă că ceea ce ştim nu este prea mult în comparaţie cu ceea ce rămâne de cercetat. Să ne oprim atenţia la uimitoarea anatomie umană…
Totul este rânduit cu o minunată măiestrie în corpul nostru. Mişcarea încheieturilor este pe cât de uşoară, pe atât de neclintită. Abia simţim că ne bate inima, noi care simţim cele mai mici mişcări din afară, oricât de puţin ar ajunge până la noi. Arterele se pun în mişcare, sângele circulă, toate părţile corpului îşi primesc hrana fără a ne tulbura somnul, fără a ne abate gândurile, fără a ne întărâta oricât de puţin simţurile. Rânduială şi măsură, fineţe şi gingăşie a pus Ziditorul în aşa de importante mişcări. Read the rest of this entry »
20
May
2010
Maica Siluana vă răspunde
Sufletul meu şi Michael Jackson
Maică Siluana,
Am spus preotului că îl admir pe Michael Jackson, sigur aţi auzit de el, îi ascult muzica, dansez singură în casă, îi primesc mesajele de pace şi iubire pe care le transmite, îl admir ca muzician şi mai mult ca om, pentru faptele lui bune, de caritate. Iată că şi acum, după moartea sa, mulţi bani intră în conturile unor fundaţii. Însă preotul m-a certat că îmi place „de satana ăla…” care „făcea anumite gesturi” şi care şi-a „schimbat pielea”.
Acum în sufletul meu se dă o luptă între: Read the rest of this entry »
20
Apr
2010
Aminteşte-ţi cine eşti
Dacă încerci să priveşti imaginea de ansamblu a prezentului, ţi-e frică să te mai gândeşti la viitor… şi totuşi te gândeşti. Te gândeşti dacă o să răzbeşti sau dacă o să te conformezi şi tu cum o fac cei mai mulţi din jurul tău.
După genocidul sufletelor creat de comunism, s-a produs o ruptură între generaţii. Apoi frica oamenilor de azi de a crede şi de a se jertfi pentru credinţă a răzbit şi a născut o credinţă superficială, aproape inexistentă. Frica de a trăi profund şi de a pune mai presus voia Lui Dumnezeu decât voia ta, frica de a nu suferi, frica de moarte… FRICA a înăbuşit, a comprimat credinţa. Şi totuşi, această credinţă nu a murit. Trăirea tainică a ortodoxiei, schingiuită, şchioapă, rănită, a supravieţuit înviind prin moarte, prin martiriu şi jertfă. Te aşteaptă în tihnă, să învii omul frumos din tine. Read the rest of this entry »
27
Feb
2010
A fi tânăr ortodox – o lămurire
A fi tânăr ortodox nu înseamnă a nu mai asculta muzică, ci a asculta muzică bună. Bună pentru suflet, cel prin firea sa însetat de liniştire, de despătimire, de limpezime interioară, de care are nevoie pentru a putea iubi curat…
A fi tânăr ortodox nu înseamnă a nu te distra, ci a nu te arunca, în numele divertismentului, în mocirla păcatului…
A fi tânăr ortodox nu înseamnă a nu avea prieteni, ci a nu te face prin ceilalţi prieten cu păcatul…
A fi tânăr ortodox nu înseamnă a nu face voia părinţilor, ci a refuza cu o fermitate smerită doar ceea ce e păcătos în ea…
Într-un cuvânt, tânărul ortodox face orice, dar fără de păcat …
El nu-şi refuză părinţii sau prietenii, ci păcatul… Căci păcatul desparte de Hristos… Iar despărţirea de Hristos e despărţire de adevăr şi lumină… Şi ce viaţă e aceea lipsită de adevăr şi lumină?
Ştiu, cititorule, că noţiunea de păcat plictiseşte, pentru că a fost burduşită, timp de secole, cu moralism sec…. Ce diversiune!
Sf. Scriptură numeşte păcatul „boldul morţii”; Păcatul e, de fapt, acul de la seringa morţii, cel prin care se scurge moartea în noi!!!
Şi, culmea, părinţii tinerilor care se întorc astăzi în Biserică, sunt revoltaţi că Hristos a smuls din inimile copiilor lor, acul morţii! Şi că nu mai trăiesc acea „viaţă” care nu-i decât efectul subtil al pieirii ce se insinuează, prin păcat, în toată fiinţa lor!
Părinţii care îi despart pe copii de Hristos, le ucid sufletele!
Marius Iordăchioaia
15
Feb
2010
Ce nu se scrie pe ziduri…
… e că zidul păcatelor cade lovit de o lacrimă, dacă în ea te-ai ghemuit ca în pântecele unei naşteri.
Dacă toată viaţa ta devine o imensă durere, aceasta e chiar durerea naşterii din nou, al cărui strigăt nu mai e unul de spaimă, ci de bucurie… Cel care asistă această naştere e preotul duhovnic: el taie ombilicul noului născut, dezlegându-l de păcate: îl scoate din întuneric la lumină şi-l învaţă să respire, să mănânce şi să umble… Adică, să se roage, să ia aghiasmă mare sau Sfânta Împărtăşanie, şi să meargă pe urmele Părinţilor… Read the rest of this entry »
8
Feb
2010
Cum e Raiul?
foto by idealphoto.ro
-Fragment din textul „Basmul din Carpaţi”, publicat în cartea „Despre Omul Frumos”-
(…) Se spune că odată, într-un sat, un copil, într-o noapte, a visat Raiul.
„Mamă! Mamă! Unde e Raiul?”, a întrebat copilul nerăbdător, a doua zi de dimineaţă, de cum se trezi. Dar mama, biata mamă, n-avea timp. Avea atâta treabă în gospodărie! Şi-atunci, s-a dus la tata, să-l întrebe. „Nu ştiu…, caută-l singur”, îi spuse acesta obosit şi se apucă mai departe de muncă… „Unde? Unde e Raiul?” , îi întreba copilul, aproape plângând, pe oamenii din sat. Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grăbiţi. Read the rest of this entry »
20
Dec
2009
Steaua Crăciunului
Recent, lumea întreagă a luat cunoştinţă de o aşa-zisă descoperire ştiinţifică a unor astronomi australieni, care susţin că deţin un software (program de calculator) capabil să recreeze cu fidelitate poziţia oricărui corp din univers, la orice dată din ultimele mii de ani.
Pe baza acestui program de calculator, astronomii şi cercetătorii australieni, în frunte cu Dave Reneke (redactor şef la revista Australia’s Sky & Space Magazine), au făcut o seamă de afirmaţii în legătură cu steaua care i-a călăuzit pe „magii de la Răsărit” (Matei 2, 2) spre peştera din Betleemul Iudeii. Read the rest of this entry »
15
Dec
2009
Do graffiti, not war! Concurs
Număr de număr, acolo unde am socotit adecvat, am pigmentat paginile revistei cu imagini reprezentând graffiti-uri. Din consideraţie faţă de preocupările tinereşti şi pentru a nu dezminţi ideea numelui revistei noastre, OrthoGraffiti!Suntem convinşi că printre cititorii noştri sunt şi creatori de graffiti (writeri).
Îi invităm pe cei pasionaţi, să încerce execuţia unui graffiti cu logo-ul revistei OrthoGraffiti. Mai pre limba lor, ne referim la un throw-up, piece ori burner. Ne-am dori ca lucrările să fie executate pe ziduri ori clădiri abandonate, ori pe trenuri scoase din folosinţă, deci cât mai legal cu putinţă. Trebuie să facem precizarea aceasta, cunoscând şi percepţia generală negativă asupra fenomenului graffiti, deoarece nu dorim ca mesajul acestui concurs să fie socotit de cineva o instigare la vandalism. Oricum, noi considerăm graffiti-ul o expresie a artei urbane contemporane şi-i acordăm credit şi susţinere!
Cele mai reuşite 3 graffiti-uri le vom premia cu cărţi şi bani şi le vom publica în revistă! Aşteptăm fotografiile pe adresa de mail a revistei ( orthograffiti@yahoo.com) ! Succes!
28
Nov
2009
Cuvinte despre Dragoste
Asta ţine de dragoste: a privi la om şi a vedea în el o frumuseţe de nerăpit, iar totodată a te îngrozi de ceea ce viaţa a făcut din el, a săvârşit asupra lui. Dragostea este tocmai extrema suferinţă, durere pentru că omul e nedesăvârşit şi totodată minunarea pentru că el este atât de uluitor, irepetabil de frumos. Şi iată, dacă priveşti măcar o dată la om în felul acesta, poţi să îl îndrăgeşti, în pofida a tot ce le sare în ochi altora. Cât de des nu se întâmplă ca celui îndrăgostit să i se spună: „ce ai găsit la el? ce ai găsit la ea?” – şi omul dă răspunsul absolut delirant: „dar nu vezi ce minunată este, ce frumos este?..” Şi se dovedeşte că, da, aşa şi este, omul cu pricina e minunat, pentru că cel care iubeşte vede doar rănile. De lucrul acesta, iată, e foarte important să nu uităm. Read the rest of this entry »
23
Nov
2009
CE DRUM VOI ALEGE ÎN VIAŢĂ?
Un bătrân ascet a povestit cândva cele ce urmează.
Trăia odată o monahie, care sporise mult în virtute şi evlavie. Când am întrebat-o din ce motiv a plecat din lume şi s-a călugărit, aceea mi-a povestit viaţa ei:
„Când eram mic copil, părinte, ţin minte că tatăl meu era om foarte bun şi cumsecade. Ocupaţia lui era cultivarea pământului şi aducea adesea acasă roadele trudei sale. Vorbea puţin şi cei care nu-l cunoşteau credeau că e mut. Read the rest of this entry »
7
Nov
2009
Creştinismul este o religie în excelenţă pentru tineri
Creştinismul e o religie în excelenţă pentru tineri, cu toate că lumea o percepe ca pe a unor bătrâni şi babe care, mă rog, au şi ei rolul lor, dar poate că nu sunt prea atractivi pentru o anumită categorie de tineri. Este o religie a tinerilor şi de asta noi ne mirăm fără temei: “Vai, ce mulţi tineri sunt în Biserică!” De ce a tinerilor? Pentru că e o religie a jertfei, a jertfelniciei. Când îşi pierde omul capul? La tinereţe. El s-a îndrăgostit, nu poate să nu se jertfească pentru ceea ce iubeşte. El caută fie fiinţa, fie ideea pentru care să se jertfească, dar, până la urmă, ideea nu-l satisface. Noi avem geniile mari care au creat o artă pe care lumea o numeşte mare, dar nu le-a fost suficient. Fiecare a avut o iubire pentru care şi-a pierdut capul. Van Gogh şi-a tăiat urechea şi a trimis-o iubitei ca să o impresioneze. Până la urmă, noi avem nevoie de o fiinţă ca să ne jertfim pentru ea, nu o idee, o fiinţă vie. Read the rest of this entry »
29
Oct
2009
Satisfacţia de a vorbi de rău pe alţii
Mi s-a întâmplat să întâlnesc şi să aud vorbind oameni, care se refereau perfid, cu o bucurie răutăcioasă la nişte „pete” din viaţa şi activitatea unor oameni de seamă şi chiar sfinţi şi care, pentru acele „pete” reale sau închipuite, defăimau toată viaţa acelor persoane, zicând de ele că ar fi fost făţarnice sau chiar că s-ar fi lepădat de Dumnezeu. Ei sunt gata să-şi susţină afirmaţiile cu fapte, numai că şi acestea sunt tot atât de obscure şi de îndoielnice ca şi obscurul, suspectul şi vicleanul lor suflet, care, cu o „pată” a altuia, păcat sau slăbiciune, vrea să-şi asigure o falsă justificare propriilor fapte reprobabile. Read the rest of this entry »
9
Oct
2009
Sfânt la 19 ani – Evgheni Rodionov, ucis pentru că a refuzat să-şi dea jos crucea de la gât
Evgheni Rodionov s-a născut în satul Satino-Russkoye, în apropiere de Moscova. Când avea 11 ani, Evgheni a primit de la bunica lui o cruciuliţă de argint. A vrut să o poarte la şcoală, dar mama lui, atee convinsă, i-a interzis, mai ales că putea avea probleme din cauza autorităţilor comuniste. Totuşi, Evgheni a purtat cruciuliţa şi nu a dat-o jos niciodată. Când a crescut, s-a înrolat ca soldat în armata rusă. Read the rest of this entry »
25
Apr
2009
De ce S-a speriat Hristos?
Zilele trecute, în timp ce beam ceai, verişoara mea, femeie în toată firea, a început a plânge, zicând că vrea să-mi pună o întrebare pe care nu a mai pus-o nimănui. În sfârşit, după ce s-a scuzat de multe ori: „că este o hulă”, „că îi este ruşine că are astfel de gânduri” şi-a luat inima în dinţi şi a vorbit. Read the rest of this entry »
22
Apr
2009
Mormântul gol „Pentru ce căutaţi pe cel viu între cei morţi?”
Un cunoscut universitar creştin, întrebat odată de ce susţine cu atâta tărie creştinismul, a mărturisit: „Pentru un motiv foarte simplu: nu pot justifica în alt mod un anumit eveniment din istorie – Învierea lui Iisus Hristos din morţi. După sute de ore de cercetare amănunţită a bazelor acestui subiect, am ajuns la concluzia că Învierea lui Iisus este fie una dintre cele mai dăunătoare farse care au fost jucate vreodată minţii omeneşti, fie cel mai important eveniment din întreaga istorie a lumii. La trei zile de la moartea şi îngroparea Celui Care a pretins a fi Hristosul profeţit în Scripturile ebraice, Iisus Nazarineanul arestat, judecat ca şi criminal politic, apoi răstignit, femeile care au mers la mormânt au descoperit că trupul Lui dispăruse. Ce ne indică mormântul gol?”. Read the rest of this entry »
19
Mar
2009
Oboseală şi dragoste
Nu este adevărat că între ortodocşi şi romano-catolici există numai neînţelegeri. Cel puţin, există un amănunt simpatic, pentru care aceştia ar fi gata să se unească. Ortodocşilor le place la romano-catolici faptul că aceştia la slujbă stau pe scaun, iar preoţii romano-catolici îi invidiază pe cei ortodocşi, pentru că aceştia au voie să se căsătorească. Şi asta durează de multă vreme. Am vrut astfel să pătrund mai direct în sfera unor discuţii, de multe ori încrâncenate, despre viaţa religioasă. De exemplu, tot mai des poţi auzi replici de genul: „slujbele atât de lungi ale ortodocşilor n-au nici o logică!”. Desigur, toate aceste discuţii sunt superficiale, amuzante şi vin de la oameni care, de regulă, nu umblă la biserică, dar ele preocupă pe mulţi. Read the rest of this entry »
20
Feb
2009
Dumnezeu nu este autorul relelor
(…) Epidemiile care se abat asupra oraşelor şi popoarelor, uscăciunea văzduhului, nerodirea pământului, ca şi toate celelalte nenorociri, care se întâmplă în viaţa fiecăruia, au scopul de a opri creşterea răutăţii. Deci, Dumnezeu trimite nişte nenorociri ca acestea, ca să înlăture naşterea adevăratelor nenorociri. Bolile trupeşti şi nenorocirile din afară sunt făcute pentru zăgăzuirea păcatului. Deci, Dumnezeu distruge răul; dar răul nu este de la Dumnezeu. Pentru că şi doctorul înlătură boala, nu bagă în trup boala. Distrugerile oraşelor, cutremurele, inundaţiile, zdrobirea armatelor, naufragiile şi pieirea a nenumărate vieţi omeneşti, pricinuite de pământ, de mare, de văzduh, de foc sau de oricare altă cauză, se întâmplă spre înţelepţirea supravieţuitorilor, că Dumnezeu înţelepţeşte prin plăgi obşteşti răutatea oamenilor. Read the rest of this entry »
26
Jan
2009
Livada în vremea iernii
În anul 1829, am petrecut iarna în sihăstria Plosceansk. Până în ziua de azi, se află acolo, în livadă, o chilie de lemn însingurată, în care locuiam cu tovarăşul meu. Pe vreme lină, în zilele senine şi însorite, ieşeam în cerdac, mă aşezam pe lăicioară şi priveam livada întinsă. Goliciunea ei era acoperită cu un acoperământ de nea: în jur – totul era lin: o tihnă moartă şi măreaţă. Această privelişte a început să-mi placă: privirile gânditoare fără de voie se îndreptau spre ea, se pironeau de ea, ca şi cum ar fi întrezărit în ea o taină. Şedeam odată şi mă uitam cu stăruinţă la livadă. Deodată, a căzut un văl de pe ochii mei: înaintea lor s-a deschis cartea naturii. Read the rest of this entry »
18
Nov
2008
Relaţiile virtuale. Unde eşti cu adevărat TU?
Cândva, oamenii mai întâi se vedeau şi aflau cum gândesc abia după ce interacţionau, azi se întâmplă invers din ce în ce mai des. Este un fenomen care s-a extins cu lejeritate în mai multe medii.
Te poţi întâlni cu cineva pe care-l cunoşti pe Internet, deşi nu l-ai văzut niciodată live, poţi discuta cu un necunoscut, deşi nu ştii nimic despre viaţa lui şi poţi chiar să constaţi că ai o listă întreagă de astfel de cunoştinţe. Ba mai mult, unele dintre ele au tendinţa să te acapareze. Acest lucru uşurează sau nu evoluţia relaţiilor umane, ca-n orice domeniu unde plus poate deveni minus şi invers.
Listele cu prieteni virtuali nu vorbesc neapărat despre cât de bogată este comunicarea, ci subliniază o anumită sete şi căutare a acesteia.
Aveam cândva obiceiul să adaug persoane în lista de messenger cu dorinţa de a discuta mai mult, cu fiecare în parte. Cred că cel mai mult mă entuziasma faptul că voi face schimb de experienţe cu oameni din diverse domenii, într-un timp destul de scurt. Un fel de maturizare instant, gratuită şi la îndemâna oricui. Acest lucru s-a întâmplat în detrimentul altor aspecte: începusem să ignor prieteniile reale, construite în ani, şi nu pe moment. Read the rest of this entry »
