Archive for the ‘OG 1’ Category
You are currently browsing the archives for the OG 1 category.
20
Nov
2008
HALLOWEEN. CÂNTECE DE PETRECANIE, Octavian Dărmănescu
Dacă religia se exporta cel mai bine cu vasele antice de comerţ, astăzi comerţul face religia. Şi aceasta chiar la el acasă, adică pe vapor. Căpitanul de husari Harry Potteră îşi debarcă discret poteraşii. Îi va trimite ca spioni dezinteresaţi, bonomi şi cu pohtă de cash. El ştie că piatra filozofală e o abstracţiune. El ştie că prostia e singura găină cu ouă de aur. De aceea, va stoarce aurul din buzunarele entuziaştilor trendului.
Bine aţi venit în ţepele lui Vodă, Castelul Groazei vă oferă spaime romantice şi groaze la pachet! Cu samurul pe spate şi cu mustăţile unse, Ţepeş-Vodă taie vârtos, din parcare, bilete pelerinilor adrenalinei. Ei au plătit, deci pretind. Aşa că vor avea un Halloween rustic. Asociat cu Bram Stocker, Vodă are parte de câştig bun din comerţul cu acadele cap-de-mort, în expansiune la porţile Valahiei. Expert în sabotaje rutiere, Măria-sa-mpânzeşte ţinuturile cu-ardei scopiţi de rod şi-umpluţi cu praf de puşcă. La noapte, vrăjmaşul va da buzna sau, cum îi place-a spune, năvală. Boiarii, fani ai dovleacului copt, jubilează. La fel şi norodul spărgător de seminţe rotunde ca galbenii din pungă. Astă seară, omul care-aduce bezna va intra-n cetate. Read the rest of this entry »
19
Nov
2008
Jurnalul unui Fericit
„Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug” (Ioan 1, 47) îl fixa Hristos pe Natanael, adus de Filip ca să-L vadă pe Dumnezeu în carne, oase, tunică şi pâslari. Aşa îl va descrie şi episcopul Iustinian Chira pe Nicolae Steinhardt, aflat la pogribania acestuia în primăvara lui 1989. Monahul de la Rohia fusese un fericit, Îl văzuse pe Hristos, ca odinioară Saul, strămoşul său pe linie sangvină. Convertit în zeghe şi botezat pe furiş de mâna lui Dobzeu, Nicolae Steinhardt a optat pentru creştinismul ortodox după un lung traseu interogativ. Steinhardt înţelesese ortodoxia ca stare logică de respiraţie a românităţii noastre. Iar el, evreu român, era mai român decât mulţi neaoşi care visau cu faţa la Apus. Read the rest of this entry »
19
Nov
2008
Fiţi ortho-tineri, nu strâmbo-tineri, Interviu cu scriitorul, publicistul şi teologul Danion Vasile
Moto: „Să bei bere e uşor. Să faci mizerie în camera de hotel e uşor. Dar să fii creştin, asta e o provocare dură. Asta e adevărată răzvrătire…” – Alice Cooper
Dragă Danion, tinerii zilelor noastre sunt, în mare parte, scârbiţi de realitatea înconjurătoare, nemotivaţi, trişti, abătuţi, fără vlagă. Ei sunt primii consumatori de droguri, alcool, pornografie, subcultură, violenţă fizică şi de limbaj obscen. Cum pot fi trezite la viaţă, la adevărata Viaţă, astfel de conştiinţe adormite? Cum pot fi ridicate din această cumplită disperare? Read the rest of this entry »
18
Nov
2008
Relaţiile virtuale. Unde eşti cu adevărat TU?
Cândva, oamenii mai întâi se vedeau şi aflau cum gândesc abia după ce interacţionau, azi se întâmplă invers din ce în ce mai des. Este un fenomen care s-a extins cu lejeritate în mai multe medii.
Te poţi întâlni cu cineva pe care-l cunoşti pe Internet, deşi nu l-ai văzut niciodată live, poţi discuta cu un necunoscut, deşi nu ştii nimic despre viaţa lui şi poţi chiar să constaţi că ai o listă întreagă de astfel de cunoştinţe. Ba mai mult, unele dintre ele au tendinţa să te acapareze. Acest lucru uşurează sau nu evoluţia relaţiilor umane, ca-n orice domeniu unde plus poate deveni minus şi invers.
Listele cu prieteni virtuali nu vorbesc neapărat despre cât de bogată este comunicarea, ci subliniază o anumită sete şi căutare a acesteia.
Aveam cândva obiceiul să adaug persoane în lista de messenger cu dorinţa de a discuta mai mult, cu fiecare în parte. Cred că cel mai mult mă entuziasma faptul că voi face schimb de experienţe cu oameni din diverse domenii, într-un timp destul de scurt. Un fel de maturizare instant, gratuită şi la îndemâna oricui. Acest lucru s-a întâmplat în detrimentul altor aspecte: începusem să ignor prieteniile reale, construite în ani, şi nu pe moment. Read the rest of this entry »
17
Nov
2008
300 – Eroii de la Termopile (2007)
Mi-am zis că voi vedea un film istoric, dar la filmul hollywoodian e bine să nu vii cu pretenţii de autenticitate istorică. Nu e prima oară când se gafează la acest capitol. Trunchiată ori hiperbolizată pe alocuri, istoria e doar un pretext pentru a face un film cu lupte. 300 este, în primul rând, o lecţie de eroism, onoare şi curaj. Bătălia de la Termopile e doar pretextul, ea întrupa perfect aceste virtuţi.
Guvernul iranian – supărat foc pe regizor şi producători. Soldaţii perşi par a fi mai degrabă nişte mutanţi hidoşi. Xerxes I, regele persan, nu arăta ca un mulatru travestit, machiat, rujat şi cu faţa plină de piercing-uri, ca în film, basoreliefurile încă dau mărturie. Nici uniformele spartane nu erau chiar aşa, dar cum să fi pus în evidenţă muşchii războinicilor? Pretenţiile sunt însă prea mari. Iranienilor li s-a răspuns că filmul este entertainment, el fiind ecranizarea fidelă a unei benzi desenate celebre, a lui Frank Miller. Read the rest of this entry »
16
Nov
2008
Hoţul de vieţi
- Scoală-te, Iulian, e vremea să mergem la biserică, spuseră părinţii.
- Nu pot să mă scol, sunt obosit.
- Scoală-te, că mai e puţin şi începe slujba.
- Nu am fost şi ieri? Ce, dacă ar fi ţinut Crăciunul o săptămână, trebuia să merg zilnic la biserică? Nu mai merg, duceţi-vă voi.
- Am spus să te scoli. Te îmbraci şi mergem, spuse tatăl autoritar.
- Ar fi trebuit să nu vă las aseară să staţi atât la televizor, interveni mama. Acum, lasă-l, nu îl ducem cu forţa. Vino când te trezeşti, noi plecăm, spuse mama… Read the rest of this entry »
15
Nov
2008
Dragoste semipreparată
Cristi şi Ana s-au întâlnit într-un club.
Ea lucra la o firmă de bunuri de larg consum, iar maşina de la firmă îi conferea o anumită mobilitate. În fiecare vineri şi sâmbătă seara ieşea în oraş cu fetele, la un club, unde îşi petreceau timpul în compania unui cocktail şi a dansului până pe la 3 dimineaţa, când se retrăgeau către casă.
Ana şi cele două prietene ale ei erau singure. Niciuna nu avea pe cineva, dar fiecare avea la activ ceea ce ele numeau „dezamăgiri”. Ieşitul în fiecare weekend la un club li se părea o activitate normală pentru nişte fete singure. Erau tinere şi trebuia să-şi trăiască viaţa.
Într-o noapte, într-un astfel de club, privirea Anei s-a întâlnit cu privirea lui Cristi. El a invitat-o la dans şi aşa au intrat în vorbă. Nici nu le-a fost prea greu, având în vedere că fiecare era disponibil şi în căutare.
Ana arăta… bine. Avea sâni şi dansa fain. Read the rest of this entry »
14
Nov
2008
Teama de a vorbi celui iubit
Orice om doreşte să fie iubit. În sinea sa, fiecare crede că ştie de ce are nevoie de la celălalt pentru a se simţi iubit. Încă din copilărie, mintea fiecăruia dintre noi a fost ocupată de fantasme despre dragoste, despre o relaţie ideală cu oamenii lângă care ni s-a dat să trăim. Cu toate acestea, a vorbi despre dragoste este considerat un lucru cu totul sublim şi inaccesibil omului de rând. Se crede că despre dragoste vorbesc numai poeţii. Pentru că toată lumea ştia că eu am scris poezii, nu o dată mi s-a întâmplat să fiu rugat să scriu scrisorele de dragoste de la numele unui tânăr către o tânără pe care eu nici nu o cunoşteam. Desigur, n-am scris niciodată astfel de scrisori. N-am scris pentru că niciodată n-am înţeles cum cineva care iubeşte nu poate găsi cuvinte pe care să le spună celui iubit. Întotdeauna am crezut că în gura celui ce iubeşte orice cuvânt poate fi o declaraţie de dragoste, după cum în gura omului superficial până şi cuvintele lui Hristos sună neplăcut. Oamenii, în special tinerii, trăiesc complexul că nu-şi pot exprima dragostea, că vor fi înţeleşi greşit de cel iubit sau că nu vor fi înţeleşi deloc. De aceea, cei mai mulţi preferă să se dea în spatele unor autorităţi consacrate. Un tânăr va suferi mai uşor eşecul unui început de relaţie, dacă acest eşec va fi provocat de un bileţel care conţinea un vers de Eminescu sau o maximă a unui guru indian. Pare de neconceput, dar un adolescent preferă să-şi încredinţeze soarta în mâinile unui om care se „pricepe” la cuvinte, cerându-i să-i redacteze o scrisoare de dragoste către fata pe care o iubeşte, decât să-şi asume responsabilitatea de a fi el însuşi în faţa dragostei. De unde această teamă de a vorbi celui iubit? De unde teama de a vorbi despre dragoste? Read the rest of this entry »
