Archive for the ‘OG 3’ Category
You are currently browsing the archives for the OG 3 category.
28
Jan
2009
Despre minciună
Oamenii nu pot trăi fără să mintă. Minciuna este o hrană zilnică mai ales pe masa oamenilor de sus. Poleită cu nume de inteligenţă, diplomaţie sau alte meşteşuguri, minciuna cheamă, leagă şi dezleagă, preface şi mai ales farmecă. Minciuna ascunde totdeauna ceva; minciuna este perdeaua trasă crudelor, dar mai puţin frumoaselor, adevăruri. Read the rest of this entry »
26
Jan
2009
Livada în vremea iernii
În anul 1829, am petrecut iarna în sihăstria Plosceansk. Până în ziua de azi, se află acolo, în livadă, o chilie de lemn însingurată, în care locuiam cu tovarăşul meu. Pe vreme lină, în zilele senine şi însorite, ieşeam în cerdac, mă aşezam pe lăicioară şi priveam livada întinsă. Goliciunea ei era acoperită cu un acoperământ de nea: în jur – totul era lin: o tihnă moartă şi măreaţă. Această privelişte a început să-mi placă: privirile gânditoare fără de voie se îndreptau spre ea, se pironeau de ea, ca şi cum ar fi întrezărit în ea o taină. Şedeam odată şi mă uitam cu stăruinţă la livadă. Deodată, a căzut un văl de pe ochii mei: înaintea lor s-a deschis cartea naturii. Read the rest of this entry »
24
Jan
2009
Umilenie (o poveste adevărată)*
Sherry era o persoană care nu se potrivea în niciun tipar. În vârstă de 19 ani, ajunsese de curând să creadă în Dumnezeu şi să renunţe la multe de dragul Său, dar încă nu era pe deplin acceptată de mulţi alţi creştini de vârsta ei. Aceştia ziceau că trecutul ei întunecat răzbătea încă din felul în care se purta, vorbea şi se îmbrăca. „Arată ca o târfă”, mi-a zis unul din ei. „Trebuie să facem ceva în privinţa asta”.
Pe Sherry o durea să afle că oamenii vorbeau aşa despre ea. Dar de când am cunoscut-o, n-am văzut-o vorbindu-i de rău sau încercând să se răzbune. Avea compasiune pentru ceilalţi, oricine ar fi fost aceştia, o compasiune ce venea de undeva din adâncul ei. Simţeai că ar fi putut ierta oricui orice, căci, spre deosebire de cei ce o judecau, ea suferise. Ştia cum era să nu mai ai nimic de pierdut.
Sherry avea o bucurie lăuntrică care, pe atunci, mi se părea cu neputinţă de priceput. Nu era o bucurie frivolă, vremelnică, ci o fericire profundă care venea şi era încă legată cumva de adânca sa cunoaştere a tristeţii. Read the rest of this entry »
21
Jan
2009
Ortodoxia dincolo de mode – mărturia unei tinere –
Tot ceea ce ne dorim mai mult, noi, tinerii din ziua de astăzi, este să fim la modă. Orbiţi de orgoliu, am devenit robi ai modelor, care mereu vin şi se duc. Într-una din scrierile sale, părintele Savatie Baştovoi afirmă faptul că este de ajuns să vezi cu ce se îmbracă o persoană ca să ştii ce fel de muzică ascultă, ce oameni îi plac sau multe alte lucruri. Asta se datorează faptului că îmbrăcăm uniforma MTV-urilor şi, prin devalorizare, ne pierdem identitatea. Din păcate, moda nu apare doar în domeniul vestimentaţiei, ci în aproape tot: muzică (punk, rock, EMOcore, house), mâncare (fast-food’uri, pub’uri), băutură, concepţii şi chiar idealuri.
Acestea sunt lucruri pe care probabil le ştim cu toţii şi sunt generalităţi. Pentru a vă da un exemplu mai concret, vă voi spune în ce mod m-a afectat moda pe mine, o tânără a vremurilor de pe urmă … Read the rest of this entry »
19
Jan
2009
Îngerii în lumina afgană: Vânătorii de zmeie
[Marc Forster, „Vânătorii de zmeie”/ „Kite Runner”]
Doi prieteni copii îşi petrec tot timpul împreună. Cel mai mic e cald, de o rară puritate şi capacitate de dăruire, cel mai mare e şovăielnic, temător, neliniştit. O rară empatie îi leagă: cu toate că nu ştie carte, mezinul îi ghiceşte celui mare cele mai tainice gânduri. Văzându-i, nu ai spune că cel mic e servitorul celui mai mare, condiţie moştenită din tată în fiu şi făcută, parcă, să dureze veşnic. Nimeni nu vede în asta vreo piedică pentru păstrarea demnităţii umane, ci şansa unei prietenii de o viaţă, ba poate şi dincolo de moarte. După ceasurile petrecute împreună pe maidan, cel mic trece la bucătărie, apoi îi lustruieşte cu zel pantofii prietenului-stăpân, care îşi face lecţiile. Pe străzi, prestanţa celui mai mare şi agilitatea mezinului fac din ei o pereche imbatabilă. Căci a şti să te baţi este, în mahala, o condiţie importantă a supravieţuirii. Cel mare nu ştie, iar mezinul devine garda de corp a stăpânului său, condiţie de care e foarte mândru. Read the rest of this entry »
12
Jan
2009
Vremuri de criză? Slavă Domnului!
Criza internaţională a ajuns şi în România. Atât la nivel internaţional, cât şi la nivel naţional, ea se face simţită printr-o reducere a consumului, ceea ce conduce la reducerea producţiei, ceea ce conduce la concedieri, ceea ce conduce la bani mai puţini, ceea ce conduce la un consum mai mic. Un cerc vicios.
Cum de s-a ajuns la aşa ceva? Specialiştii răspund că dificultăţile pieţei financiare din SUA au generat o criză financiară care, în contextul globalizării şi al interdependenţei pieţelor, s-a răspândit repede în toate statele.
Dar, ce anume a condus la dificultăţile financiare din SUA? I-am pus această întrebare unui prieten din SUA. Răspunsul a fost: „Lăcomia şi nesăbuinţa”. Lumea a început să se împrumute la bănci peste puterea lor de rambursare, iar băncile, din dorinţa de a se îmbogăţi din dobânzile la credite, au acordat acele credite oricui, fără a-şi lua măsuri de siguranţă. Evident, la un moment dat, toţi aceia ce îşi luaseră pe credit case de un milion de dolari, case pe care nu şi le-ar fi putut permite într-o viaţă de om, au intrat în incapacitate de plată. Aşa că băncile le-au luat casele, dar nu au putut nicidecum să le vândă la preţuri bune, pentru că s-a creat o inflaţie de case de vânzare. Neputându-şi recupera banii, băncile au intrat în criză de lichidităţi. Acţiunile lor la bursă s-au prăbuşit, şi toţi investitorii şi-au retras banii sau cel puţin şi-au oprit investiţiile. Read the rest of this entry »
10
Jan
2009
Aglomeraţie de stări. De ce sunt la modă unele locuri?
Evenimentele, indiferent de importanţa lor, pun masele în mişcare. Fie că este vorba de o întâlnire cu câteva cunoştinţe, de aglomeraţia din cluburi sau parcuri, ele emană o energie.
Căutăm compania celorlalţi oameni cu sau fără intenţie. Este firesc să se întâmple aşa pentru că există în fiecare dintre noi o tendinţă naturală de a împărtăşi experienţele.
Tocmai ai ascultat noul album Coldplay şi simţi nevoia să vorbeşti despre el. Cineva o să te asculte şi o să-ţi recomande eventual un film nou, pentru că l-a vizionat recent. Ai citit un roman şi vrei să afli ce părere au prietenii tăi despre el. Ţi-ai cumpărat un telefon şi trebuie să-l vadă şi ceilalţi. Nu ai nimic de spus, dar îţi place să-i asculţi pe cei din jur spunând vrute şi nevrute. Vrei să afli noutăţile. Vrei să-ţi faci prieteni. Vrei pur şi simplu să ieşi din casă. Motive sunt multe! Read the rest of this entry »
8
Jan
2009
Ce nu se ştie despre Eminescu
Poetul Mihai Eminescu provenea dintr-o familie dreptcredincioasă, iar mama sa, Raluca, fiica stolnicului Vasile Juraşcu, a ţinut în mod deosebit să aibă, pe moşia de la Ipoteşti, un lăcaş de închinăciune, cumpărând în acest scop o bisericuţă fără turlă, cu clopotniţa de lemn. Ea avea 2 fraţi (Calinic, Iachint), 3 surori (Fevronia, Olimpiada, Sofia) şi o nepoată de soră (Xenia) la călugărie, în vestitele mănăstiri ale Bucovinei.
În ciuda declaraţiei din poezia Eu nu cred nici în Iehova, Eminescu, fără să fie habotnic sau foarte evlavios, avea un mare respect pentru tradiţia religioasă, numind Biserica Ortodoxă „Maica spirituală a poporului român”. Una dintre pasiunile lui era aceea de a strânge manuscrise vechi, care aveau mai toate un conţinut religios. Deşi ortodox, el aprecia mult şi catolicismul, mai ales pentru performanţele culturale ale acestuia. Era însă critic la adresa protestantismului, care i se părea „o iudaizare a creştinismului”. Read the rest of this entry »
6
Jan
2009
Bucuria de a te simţi înţeles
![Ierom[1]._Savatie_03m](http://www.orthograffiti.ro/wp-content/uploads/2009/10/Ierom1._Savatie_03m-109x300.jpg "Ierom[1]._Savatie_03m")
Nimeni nu ştie ce este în sufletul omului, decât numai omul însuşi şi Dumnezeu. Sufletele noastre se întâlnesc în gânduri şi în emoţii şi de multe ori tresaltă simţind că s-au unit. Când sufletele se întâlnesc unul cu altul, ele se cunosc şi se înţeleg. În Duhul Sfânt, sufletele sfinţilor se unesc şi se recunosc, şi aceasta este adevărata bucurie.
Nimeni nu se bucură, decât regăsindu-se în altcineva. Numai în Duhul Sfânt oamenii se pot cunoaşte unul pe altul şi pot trăi bucuria deplinei regăsiri, pentru că în afară de această întâlnire totul este nedeplin şi schimbător.
Pe pământ, noi ne cunoaştem în parte şi asta din cauză că sufletele noastre sunt împărţite din pricina multelor dorinţe. Oamenii au obiceiul să se identifice cu propriile dorinţe şi din această cauză se îndepărtează de ei înşişi. Atunci când doi oameni cu dorinţe comune se întâlnesc, ei se bucură şi se împrietenesc. Văzând în celălalt doar propriile dorinţe, ei ajung să creadă că se cunosc unul pe altul şi că se înţeleg. Read the rest of this entry »
