Archive for the ‘Pro Life’ Category
You are currently browsing the archives for the Pro Life category.
You are currently browsing the archives for the Pro Life category.
Celebrul tenor italian Andrea Bocelli este arhicunoscut atât celor tineri, cât și celor mai în vârstă. Glasul său, de o frumusețe aparte, încântă orice suflet sensibil.
De ceva timp, circulă pe internet o înregistrare video deosebită cu Andrea. Pe scena unui teatru, el spune lumii o poveste pe ritmuri de pian, povestea unei tinere soții, internate pentru ceea ce părea a fi o criză de apendicită. Femeia află că este însărcinată, dar medicii o sfătuiesc să avorteze, pentru că altfel va naște un bebeluș cu dizabilități. Femeia, plină de curaj, refuză. Iar cântăreţul încheie simplu și emoţionant: „Tânăra aceea era mama mea, iar eu sunt copilul. Poate că sunt părtinitor, dar pot să vă spun că a fost decizia corectă. Sper că povestea mea va încuraja și pe alte mame care trec prin momente dificile, dar care își doresc să salveze viețile bebelușilor lor”.
Apoi, interpretează un scurt cântecel de pe ultimul său album, un cântec vesel, foarte îndrăgit de copiii lui: „Vreau să trăiesc așa, cu soarele pe față, și să cânt fericit, cu o fericire supremă. Vreau să trăiesc așa, cu aerul munților, pentru că această bucurie nu costă nimic”.
Născut cu un glaucom grav, Andrea Bocelli a orbit total la vârsta de 12 ani, după un accident de fotbal. A făcut studii muzicale și de drept. A lucrat o vreme ca avocat, iar seara cânta în baruri, pentru a-și suplimenta veniturile. Astăzi, cântă pe marile scene ale lumii și vinde zeci de milioane de albume cu înregistrările sale.
Ne-am dori ca mărturia lui Andrea Bocelli să încurajeze şi tinerele noastre cititoare aflate în faţa unei decizii cruciale pentru destinul lor vremelnic și veșnic, să nu săvârșească păcatul greu al uciderii, să lupte pentru viață.
Laurenţiu Dumitru
Pe măsură ce tot mai multe state legiferează „căsătoriile” între homosexuali, tradiţionaliştii avertizează că libertatea religioasă este în pericol. De cealaltă parte, „liberalii” îi acuză că nu fac altceva decât să nască alarme false. Cine spune adevărul?
Am să vă relatez câteva cazuri, preluate din ştirile de la radio. Concluzia o trageţi dumneavoastră.
Două femei au decis să-şi organizeze ceremonia de uniune civilă într-o sală deţinută de o asociaţie religioasă metodistă. Asociaţia le-a spus celor două femei că nu se pot „căsători” într-o clădire folosită în scopuri religioase. Pastorul le-a spus că este vorba de un principiu teologic – căsătoria nu poate exista decât între un bărbat şi o femeie. Read the rest of this entry »

Aşa arată un fetus de 11-12 săptămâni, vârsta legală limită până la care se produce avortul. E un mulaj în mărime naturală de 30 grame, cu mâini, ochişori, nas. La vârsta asta are deja înregistrate undele creierului, se zbate, înghite, se poate răsuci, are amprente, dă cu piciorul, e sensibil la căldură, la atingere, lumină, zgomot, îşi suge degetul şi toate sistemele corpului funcţionează
Roxana Voicu (director clinica Pro-Vita) Read the rest of this entry »

Odată cineva m-a invitat să văd un film despre avort. Filmul urma să fie arătat într-o şcoală oarecare. Scopul acestui film era acela de a trezi repulsia faţă de avort, cu alte cuvinte de a opri pe cei care ar fi tentaţi vreodată să facă un avort. Eu nu m-am dus la acest film. Pentru că eu nu aş putea privi un astfel de film.
Mulţi ani în urmă stăteam la o bere cu cineva care tocmai îşi dusese iubita să facă un avort. Eram băieţi de liceu şi lucrul acesta făcea parte din viaţa liceenilor. Mărturisirea acestui om nu avea nimic din teribilitatea şi mostruozitatea unei operaţii chirurgicale filmate. Ceea ce îi rămăsese lui în minte era mâna asudată a iubitei sale de 40 de kilograme pe care el o ducea adormită şi palidă pe străduţa întortocheată din spatele spitalului. Read the rest of this entry »