Archive for the ‘OG 13’ Category
You are currently browsing the archives for the OG 13 category.
28
Apr
2010
Ne mai aude Dumnezeu dacă am păcătuit?
„(Ştim)… că Dumnezeu este atotputernic şi poate să facă absolut tot, tot ce nu poţi gândi… şi mai mult (decât atât). Dar nu-i destul. O va face? „Dacă-I mânios pe mine pentru că am păcătuit, că am făcut şi asta şi aia – şi mă simt cu musca pe căciulă?”. Dumnezeu nu e mânios. Dumnezeu un singur lucru vrea: să ne deschidem inima. Read the rest of this entry »
22
Apr
2010
Sfântul Guthlac din Crowland, părintele pustiei engleze
Sfântul Guthlac s-a născut în anul 673, în regatul Mercia din partea centrală a Angliei. La naşterea lui, pe cer s-a arătat o cruce luminoasă. Însă în ciuda acestei minuni, tinereţea lui Guthlac a fost foarte zbuciumată. Când avea doar 15 ani şi-a părăsit casa părintească şi, împreună cu câţiva prieteni, a intrat ca ostaş în armata regelui Merciei. Era puternic ca un leu şi în scurtă vreme a devenit un războinic de temut, crud şi sângeros. Ataca împreună cu prietenii săi ţinuturile dimprejur, trăind din jaf şi pradă.
Însă deşi el uitase de Dumnezeu, totuşi Dumnezeu nu uitase de el. După 9 ani petrecuţi în sânge şi lupte, într-o noapte ceva s-a rupt în sufletul tânărului: „S-a gândit la regii cei din vechime”, ne spune Viaţa lui, „care au părăsit lumea cu o moarte nenorocită. A văzut marea lor bogăţie risipindu-se cu iuţeală, şi propria sa viaţă grăbind spre sfârşit. Şi a fost atât de însuflat de frica lui Dumnezeu, încât I-a făgăduit că, dacă îi va îngădui să trăiască până dimineaţa, va deveni slujitorul Său”. Read the rest of this entry »
20
Apr
2010
Aminteşte-ţi cine eşti
Dacă încerci să priveşti imaginea de ansamblu a prezentului, ţi-e frică să te mai gândeşti la viitor… şi totuşi te gândeşti. Te gândeşti dacă o să răzbeşti sau dacă o să te conformezi şi tu cum o fac cei mai mulţi din jurul tău.
După genocidul sufletelor creat de comunism, s-a produs o ruptură între generaţii. Apoi frica oamenilor de azi de a crede şi de a se jertfi pentru credinţă a răzbit şi a născut o credinţă superficială, aproape inexistentă. Frica de a trăi profund şi de a pune mai presus voia Lui Dumnezeu decât voia ta, frica de a nu suferi, frica de moarte… FRICA a înăbuşit, a comprimat credinţa. Şi totuşi, această credinţă nu a murit. Trăirea tainică a ortodoxiei, schingiuită, şchioapă, rănită, a supravieţuit înviind prin moarte, prin martiriu şi jertfă. Te aşteaptă în tihnă, să învii omul frumos din tine. Read the rest of this entry »
15
Apr
2010
Ce ar fi lumea fără Înviere? – gânduri pe marginea filmului The Body
La această întrebare răspunde desluşit un film hollywoodian, The Body (Trupul), apărut în anul 2000, difuzat la noi sub titlul Misiune în Ţara Sfântă, avându-l în rol principal pe Antonio Banderas.
În zorii noului mileniu, în leagănul credinţei, Ierusalim, doi oameni aparţinând unor lumi şi culturi total diferite se aliază pentru a investiga o descoperire arheologică care nu numai că ameninţă fragila pace din regiune ci, mai mult, putea distruge însuşi fundamentul credinţei…
În spatele unui magazin simplu, pe când se făceau săpături pentru zidirea unei pivniţe, este descoperit un schelet antic, în mormântul unui om bogat. Coloritul încheieturilor mâinilor şi picioarelor indică drept cauză a morţii, metoda romană de execuţie a criminalilor şi duşmanilor statului: crucificarea. O monedă de aur găsită în mormânt, poartă efigia guvernatorului roman Pontius Pilat, iar alte semne se potrivesc cu descrierea din Biblie a morţii învăţătorului Yeshu Ben Yosef, mai cunoscut sub numele grecesc Iisus, fiul lui Iosif. Read the rest of this entry »
6
Apr
2010
Tinerii vremurilor de pe urmă – Ultima şi adevărata răzvrătire Monahii John Marler şi Andrew Wermuth Editura Sophia, 2008 (reeditată)
„Tinerii vremurilor de pe urmă”, reeditată în 2008 la editura Sophia, este o carte scrisă de doi monahi care au experimentat modelele anticulturalismului american, au murit şi au fost înviaţi de Hristos. După înviere au înfiinţat un local, „Monk’s Rock”, unde tinerii răzvrătiţi, în special punk-eri, l-au redescoperit pe Hristos.
Autorii fac un istoric al curentelor anticulturaliste americane, care promiţînd decondiţionarea, eliberarea eului, i-au aruncat pe adolescenţi în ghearele sexului, drogurilor şi violenţei. Mai întâi a fost părintele nihilismului european, Friedrich Nietzsche, care a decretat că nu există adevăr absolut. Altfel spus, că oamenii l-au ucis pe Dumnezeu în inimile lor. Şi dacă nu există Dumnezeu, atunci, vorba lui Ivan Karamazov, totul este permis. Cu toate acestea, sufletul omului simte nevoia unei contopiri cu Infinitul care l-a creat şi care a sădit în el aspiraţia spre infinit. De această nevoie de absolut au profitat modelele anticulturaliste: beatnik-şii, rock’n’roll-ul, mişcarea hippie, punk-ul, grunge-ul, rap-ul, heavy-metal-ul, Marilyn Manson ş.a.m.d.. Read the rest of this entry »
2
Apr
2010
De ce ţipă oamenii unii la alţii, mai ales când se ceartă?
„Într-o zi, un înţelept puse următoarea întrebare discipolilor săi:
- De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?
- Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
- Dar de ce să ţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine? – întrebă din nou înţeleptul.
- Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt discipol.
Maestrul întrebă din nou:
- Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?
Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept. Atunci el îi lămuri:
- Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanţei şi mai mari.
Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe sunt îndrăgostite? Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor, suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înţeleg. Asta se petrece atunci când două fiinţe care se iubesc, au inimile apropiate.
În final, înţeleptul concluzionă, zicând:
- Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.”
Autor necunoscut
