Archive for the ‘OG 2’ Category
You are currently browsing the archives for the OG 2 category.
20
Dec
2008
„Concertul de Crăciun nu este un concert oarecare, el înnobiliază sufletele…”
Interviu în exclusivitate cu Ştefan Hruşcă, „Dascălul colindelor”
Este „vremea colindelor”… Din 1990 şi până azi aproape niciun român nu trăieşte „anotimpul colindelor” fără Ştefan Hruşcă. Poetul George Ţărnea îl numea pe colindătorul din Maramureş, pe bună dreptate, „dascălul colindelor”… Am avut bucuria de a „primi colinda” sa şi-n acest an. Pentru cititorii noştri, cel mai cunoscut „colindător” român a răspuns câtorva întrebări, dialog pe care vă invităm să-l citiţi cu sufletul şi cu inima pentru că la fel ne-a răspuns întrebărilor noastre şi cel intervievat…
Ştefan Hruşcă, bine aţi revenit în ţară! Cu ce simţăminte reveniţi pe meleagurile noastre?
De fiecare dată vin cu mare drag în ţară, aici ştiind că există un public care aşteaptă cu mare dor cântecele şi colindele noastre.
Vă mai amintiţi când v-aţi lansat? V-am ruga să evocaţi acele vremuri… Read the rest of this entry »
15
Dec
2008
Misionarism în haine de clown (Dumnezeu pentru o zi / Bruce Almighty)
A face comedii cu Dumnezeu nu e un lucru de şagă. Puţini dintre maeştrii râsului s-au încumetat la astfel de teme, poate nu atât din frica sacrilegiului (considerat tot mai adesea ceva chic), cât din intuirea unui potenţial scăzut de umor conferit de relaţia cu sacrul. A trage cu puşca în ciorile de pe Socola, a aşterne pe hârtie ori a anima în arena circului snoave cu Sfântul Petru şi Dumnezeu este riscant chiar din punct de vedere estetic, primejdia kitsch-ului pândind laolaltă cu cea a huliganismului şi a bâlbâielilor, dacă nu eşti un Ion Creangă sau Rabelais ori dacă nu exersezi rafinamentele avangardei.
Regizorul Tom Shadiac şi comedianul Jim Carrey, producătorii filmului Dumnezeu pentru o zi / Bruce Almighty nu apelează nici la deturnarea folclorului, nici la cea a psihanalizei pentru a se juca de-a Dumnezeu – aceste mijloace sunt prea savante, deci necomerciale pentru o comedie alertă à l’americaine, adică democratică, bine ritmată şi pe înţelesul tuturor. Cu toate acestea, comedia prezentată de Buena Vista International şi Universal Pictures reuşeşte să desluşească, printre gaguri la limita iconoclasmului (sau puţin dincolo – după sensibilitatea fiecăruia la litera dogmei), relaţia universală a omului cu Dumnezeu. Aceea adevărată şi clasică, începută cu obşteasca sfidare şi terminată cu îngenunchierea şi rugăciunea: „Facă-se voia Ta!”. Read the rest of this entry »
12
Dec
2008
Ei şi noi sau virtualitatea bunului creştin
Ei spun că o viaţă ai, pe aceea s-o trăieşti. Noi spunem că viaţa nu-i numai atât. Ei spun – Horaţiu i-a-ndemnat – „Carpe diem!”. Noi spunem cu Isus Sirah: „În tinereţile tale n-ai adunat, cum vei afla la bătrâneţile tale?”. Ei cred că viaţa e o junglă, coatele avându-şi rolul lor precis.
Noi spunem că toţi au loc pe pământ, fără „ca omul să fie lup pentru om”. Ei spun că „din viaţă scapă cine poate”. Noi că este un dar al cerului. Ei cred că idealul este asigurarea unei mese bune. Noi că ospăţul vine imediat după masă. Ei au uitat să-şi ducă mâna la frunte. Şi noi la fel, însă avem nădejde în izbăvire. Ei împlinesc cu sfinţenie toate regulile complezenţei, însă ascund în suflet un neomenesc dispreţ. Noi lucrăm pe faţă, incomod, rostind prin gură ce avem în suflet. Read the rest of this entry »
11
Dec
2008
McDonaldizarea morţii
Cu ani în urmă, un sociolog american, George Ritzer, demonstra într-o carte care a devenit foarte prizată în rândurile specialiştilor cum McDonald’s-ul s-a depăşit pe sine transformându-se dintr-un simplu restaurant într-o paradigmă ale cărei caracteristici au influenţat toate segmentele vieţii sociale. El stabilea patru dimensiuni ale mcdonaldizării: eficienţa, calculabilitatea, previzibilitatea şi controlul prin tehnologii nonumane. Eficienţa este „metoda optimă de a trece de la o situaţie la alta”. Pentru clientela Mac-ului, „restaurantul McDonald’s oferă cel mai confortabil mod de a trece de la starea de a-ţi fi foame la aceea de a fi sătul”. Când poţi să faci două lucruri în acelaşi timp, să conduci maşina şi să iei masa, poţi spune că ai atins o culme a eficienţei. A doua caracteristică a mcdonaldizării este „calculabilitatea”, care înseamnă „punerea accentului pe aspectele cantitative ale produselor vândute (mărimea porţiei, costul) şi ale serviciilor oferite (timpul necesar pentru a obţine produsul)”. „Previzibilitatea” este garanţia pe care o oferă McDonald’s că „produsele şi serviciile sunt aceleaşi indiferent de loc”. Read the rest of this entry »
10
Dec
2008
A fi sau a nu fi
Odată cineva m-a invitat să văd un film despre avort. Filmul urma să fie arătat într-o şcoală oarecare. Scopul acestui film era acela de a trezi repulsia faţă de avort, cu alte cuvinte de a opri pe cei care ar fi tentaţi vreodată să facă un avort. Eu nu m-am dus la acest film. Pentru că eu nu aş putea privi un astfel de film.
Mulţi ani în urmă stăteam la o bere cu cineva care tocmai îşi dusese iubita să facă un avort. Eram băieţi de liceu şi lucrul acesta făcea parte din viaţa liceenilor. Mărturisirea acestui om nu avea nimic din teribilitatea şi mostruozitatea unei operaţii chirurgicale filmate. Ceea ce îi rămăsese lui în minte era mâna asudată a iubitei sale de 40 de kilograme pe care el o ducea adormită şi palidă pe străduţa întortocheată din spatele spitalului. Read the rest of this entry »
6
Dec
2008
Scrisoare adresată de Alexandru Vlahuţă fiicei sale Margareta când aceasta a împlinit şaptesprezece ani…
Să trăieşti, Mimilică dragă, şi să fii bună, – să fii bună pentru ca să poţi fii fericită. Cei răi nu pot fii fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că, mai întâi cei răi nu pot fi iubiţi, şi-al doilea… al doilea… de! Norocul şi celelalte „pere mălăieţe” care se aseamănă cu el vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire în tine răsare şi-n tine-nfloreşte şi leagă rod, când ţi-ai pregătit sufletul pentru ea. Şi pregătirea este o operă de fiecare clipă, – când pierzi răbdarea, împrăştii tot ce-ai înşirat şi iar trebuie s-o iei de la început. De aceea şi vezi aşa de puţini oameni fericiţi… Atâţi câţi merită… Read the rest of this entry »
6
Dec
2008
Miza pe prietenie!
„De acum nu vă mai spun slugi, fiindcă sluga nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că pe toate câte le-am auzit de la Tatăl Meu Eu vi le-am făcut cunoscute” (Ioan 15, 15). M-a obsedat întotdeauna problema prieteniei şi aproape că nu a fost interviu pe care să-l iau unuia sau altuia şi în care să nu iscodesc, cu nedisimulat interes, asupra ei. Nu e uşor să vorbeşti despre prietenie, aşa cum nu e uşor să vorbeşti despre tot ceea ce se probează prin trăire interiorizată ultim. Read the rest of this entry »
2
Dec
2008
Pelerinul post-modern
Părinţii mei au divorţat când aveam 4 ani. Eram cel mai mic copil al lor, şi am rămas să trăiesc cu mama şi cu sora mea într-o mică cabană din pădure. Am încercat să le fiu mângâiere când se certau. Aveam nevoie de mângâiere. Bunica mea, pictoriţă şi o descendentă directă a lui Abraham Lincoln, m-a învăţat cuvântul „compătimire”. Singura mea mângâiere era să stau tăcut în pădure, cugetând la compătimire până ce izbucneam în plâns.
Dacă simţeam întristarea, ştiam că trăiesc. O îndrăgeam. Era Adevărul. Profesorul meu de actorie mă iubea pentru că puteam plânge practic la comandă. Găseam în orice un motiv să jelesc. Plângeam Căderea, Depărtarea de Dumnezeu. Read the rest of this entry »
