Archive for the ‘Teodor Burnar’ Category
You are currently browsing the archives for the Teodor Burnar category.
9
Nov
2011
Dragostea în vremea crizei
Urmărim panicaţi cotaţia euro, a petrolului sau a aurului, dar omitem cumva că ,inclusiv pe timp de criză, cea mai bună monedă de schimb e iubirea.
Probabil că aţi auzit destul de des în ultima vreme cuvântul „criză”. E noul cântec de leagăn al oamenilor mari. Nu degeaba – problemele sunt grave. Banii, mai bine zis lipsa lor, ameninţă să dea peste cap lumea „aşa cum o cunoaştem”.
Dacă ar fi de învăţat ceva din această criză fără precedent, este că un cont se umple şi se goleşte cu aceeaşi uşurinţă, dar că disponibilitatea de a ajuta o fiinţă (fie ea om sau animal) este inepuizabilă. De cele mai multe ori ne închipuim invers – că „atunci când o să am bani”, le vom oferi celor dragi o viaţă mai bună, mai îmbelşugată. E drept, o plasmă umple frumos golul din sufragerie. Dar, înainte s-o cumpăraţi, străduiţi-vă să umpleţi golurile sufleteşti ale omului de lângă voi. Iubirea nu e la reducere, dar ţine o viaţă!
Până la urmă, adevărata bogăţie nu este să ai foarte mult, ci să ai foarte mult de oferit. Şi din acest punct de vedere, nu din altul, suntem parcă tot mai săraci.
Teodor Burnar
12
Oct
2011
Despre compromisuri
Ce este compromisul? Ambalat în cele mai diverse forme, compromisul pare să fi ajuns o parte subînţeleasă a vieţii noastre. O tehnică de supravieţuire, s-ar scuza unii. Un pseudo-colac de salvare, care te îneacă, spun eu.
Şi facem compromisuri în aproape fiecare domeniu, fie că vorbim de relaţii, de locul de muncă sau mai ales, de visele noastre. Acceptăm să rămânem cu un om din obişnuinţă, pentru că societatea n-ar privi despărţirea cu ochi buni sau pur şi simplu din raţiuni financiare. Acceptăm un job de robot, care abia ne lasă timp să respirăm, nu fiindcă n-ar exista alternative, ci pentru că „banii sunt frumoşi”, abandonând astfel lucrurile importante în viaţă, fiinţele dragi şi experienţele care ne împlinesc. Totul pentru încă o plasmă sau încă o excursie la Paris, pe fugă, din care nu ne îmbogăţim interior cu nimic. Fiicele noastre cresc văzând la televizor sau învăţând din discuţiile de acasă, că e ok să aibă o relaţie dacă respectivul le oferă nişte avantaje „de nerefuzat”. Ne lăsăm visele strivite de rutină, de indiferenţă, de societate. Şi făcând un compromis cu lumea, ne compromitem sufletul.
Ceea ce ştiu este că dacă faci compromisuri, îţi vinzi o parte din tine, o parte pe care aproape fără excepţie o pierzi definitiv. E greu să rămâi drept într-o lume strâmbă, fără să fii marginalizat. Dar îndrăzneşte şi vei descoperi că lumea ţi se va supune într-un final. Nu va fi o călătorie de plăcere, te asigur. Vor exista lacrimi, vor exista frustrări, vor exista nostalgii după calea uşoară. Însă există o răsplată pentru cei care nu fac compromisuri: o conştiinţă curată, libertate şi respect de sine. Nu ştiu exact cât valorează toate acestea în euro. Aş zice că sunt nepreţuite. Şi vă rog să nu confundaţi malignul compromis cu împăciuirea, singura cale de mijloc ce merită parcursă.
Cum am mai spus într-un loc, jumătăţile de măsură sunt pentru jumătăţile de oameni. Lui Dumnezeu îi plac oamenii fermi, oamenii oneşti cu ei înşişi, care pot pune capul pe pernă noaptea fără remuşcări. Şi când eşti onest cu tine însuţi, eşti onest şi cu El.
Dumnezeu nu face compromisuri. Dacă ar fi făcut, noaptea ne-ar lumina tot Soarele.
Teodor Burnar
